Bute: La 28 noiembrie voi fi noul campion mondial. DeGale: Voi fi greu de învins, sunt prea tânăr şi prea bun

Pugilistul Lucian Bute a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Londra, că este încrezător în şansele sale la meciul din data de 28 noiembrie cu britanicul James DeGale, el precizând că va recâştiga centura IBF la categoria supermijlocie, pe care a deţinut-o aproape cinci ani. La rândul său, James DeGale a declarat că Lucian Bute este hotărât să recâştige centura IBF la categoria supermijlocie, dar nu va reuşi acest lucru.

880 afișări
Imaginea articolului Bute: La 28 noiembrie voi fi noul campion mondial. DeGale: Voi fi greu de învins, sunt prea tânăr şi prea bun

Bute: La 28 noiembrie voi fi noul campion mondial. DeGale: Voi fi greu de învins, sunt prea tânăr şi prea bun

"Sunt bucuros că mă aflu aici. Ultima dacă când am fost aici am avut o experienţă neplăcută, în 2012 (n.r. - înfrângere în faţa lui Carl Froch, la Nottingham). Mi-am pierdut titlul. Iar acum mă simt pregătit, am o echipă nouă, oameni noi în spatele meu, îi mulţumesc managerului meu pentru că mi-a dat acestă oportunitate de a deveni din nou campion mondial. Este important pentru mine deoarece am deţinut aceasă centură cinci ani. În 28 noiembrie voi fi noul campion mondial. Sunt foarte încrezător. Vreau să îi mulţumesc şi lui James (DeGale) pentru oportunitate. Este un boxer foarte bun. Ştiu că seara de 28 noiembrie va fi extraordinară. Mă bucur că voi boxa în faţa fanilor mei, în Quebec City. Am boxat acolo de patru ori şi nu am pierdut. La 28 noiembrie voi obţine a cincea victorie, voi fi campion mondial", a spus Bute în conferinţa de presă ce a avut loc la stadionul Emirates.

Pugilistul britanic James DeGale a declarat, la rândul său, că Lucian Bute este hotărât să recâştige centura IBF la categoria supermijlocie, dar nu va reuşi acest lucru.

"Vedeţi ce fel de om sunt. Merg în Canada şi îi dau acestui om oportunitatea de a lupta pentru titlul meu. Lucian Bute a fost campion mondial o perioadă îndelungată, patru sau cinci ani, şi-a apărat cu succes titlul de mai multe ori, este un boxer foarte bun. În ceea ce mă priveşte, sunt într-o formă foarte bună, voi fi greu de învins. Drumul meu abia începe, al lui este pe cale să se termine. La 28 noiembrie mă voi afla în Canada pentru a-mi apăra centura în faţa unui fost campion mondial foarte bun. Acest tip încă îşi doreşte mult să câştige, îşi vrea centura înapoi, dar credeţi-mă, sunt prea tânăr, prea proaspăt, prea bun pentru el", a spus De Gale.

Lucian Bute va boxa, la 28 noiembrie, la Videotron Centre din Quebec, cu britanicul James DeGale, care îşi va pune în joc centura de campion IBF la categoria supermijlocie.

Bute a mai boxat de patru ori la Quebec şi speră ca a cincea oară să-şi recupereze centura pe care a deţinut-o mai bine de patru ani şi jumătate, între octombrie 2007 şi mai 2012. Unul dintre succesele lui cele mai importante a fost la 5 noiembrie 2011, când l-a învins pe Glen Johnson, în sala Colisee Pepsi, în faţa a peste 15.000 de spectatori.

În vârstă de 29 de ani, campionul olimpic de la Beijing, James DeGale (21 de victorii, o înfrângere, 14 KO), a intrat în posesia centurii IBF, în luna mai, la Boston, după ce l-a învins pe americanul Andre Direll. Centura a fost deţinută de Carl Froch, fiind pusă în joc după retragerea britanicului. Singura înfrângere a lui DeGale a fost în 2011, în meciul cu George Groves.

Lucian Bute a deţinut şi el centura IBF, pe care a pierdut-o în favoarea lui Carl Froch, în mai 2012. Bute, 35 de ani, 32 de victorii, două înfrângeri, 25 KO, a boxat ultima dată în august, când l-a învins, la Montreal, pe italianul Andrea Di Luisa.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici