CFR Cluj - Chindia Târgovişte 4-0, în etapa a 17-a a Ligii 1

CFR Cluj a câştigat meciul de pe teren propriu, de vineri seară, din etapa a 17-a a Ligii 1. Campioana României a trecut fără probleme de echipa Chindia Târgovişte, cu 4-0.

120 afișări
Imaginea articolului CFR Cluj - Chindia Târgovişte 4-0, în etapa a 17-a a Ligii 1

CFR Cluj - Chindia Târgovişte 4-0, în etapa a 17-a a Ligii 1

Ardelenii au început bine meciul, iar în primele minute au avut deja primele ocazii. În minutul 3 a venit şi golul, prin tânărul Cătălin Itu. Portarul oaspeţilor a degajat greşit un balon, acesta a ajuns la jucătorul CFR-ului care a şutat de la marginea careului şi a punctat. Golul lui Itu a stabilit şi scorul la pauză, dar în partea secundă campioana avea să mai marcheze de trei ori. Mihai Bordeianu a marcat o dublă în mai puţin de 10 minute, minutele 71 şi 79. Scorul final, 4-0, a fost stabilit de căpitanul Mario Camora, care punctat după o pasă a lui Alexandru Păun, în minutul 87.

Echipele de start:

CFR Cluj: 87. Arlauskis – 16. Susici, 55. Vinicius, 21. Boli, 45. Camora – 94. Itu, 37. Bordeianu, 19. Culio – 10. Deac, 9. B. Omrani, 18. Costache
Antrenor: Dan Petrescu

Chindia: 25. Aioani – 2. Martac, 4. Benga, 14. Leca, 99. Neciu – 20. Neguţ, 22. Raţă, 94. Bic, 36. Burlacu – 13. Cerchez, 23. Dumiter
Antrenor: Viorel Moldovan

În urma acestui succes, CFR Cluj îşi asigură primul loc şi la finalul etapei a 17-a. Acumulează 34 de puncte, cu 5 peste locul secund, FC Viitorul Constanţa. De partea cealaltă, echipa lui Viorel Moldovan rămâne în partea inferioară a clasamentului sezonului regulat. Are 17 puncte şi se află pe locul 10, la 9 lungimi de ultima poziţie care asigură prezenţa în play-off.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici