Chuck Blazer, suspendat pe viaţă din activităţile legate de fotbal

Fostul membru al Comitetului Executiv al FIFA Chuck Blazer a fost suspendat pe viaţă, joi, din toate activităţile legate de fotbal, de Comisia de Etică a forului mondial, în urma scandalului de corupţie în care este implicat, informează Reuters.

228 afișări
Imaginea articolului Chuck Blazer, suspendat pe viaţă din activităţile legate de fotbal

Chuck Blazer (Imagine: AFP / Mediafax Foto)

Blazer, care a fost secretar general al CONCACAF, a fost suspendat pe baza probelor oferite de anchetatorii americani, care au deschis acest caz.

"Blazer a comis multe şi diverse abateri în formă continuă şi repetată, în timpul în care a ocupat funcţii oficiale influente la FIFA şi CONCACAF. În calitate de oficial al fotbalului, el a fost un jucător important în sistemul privind oferta, acceptarea, plata şi primirea de plăţi ilegale, mită şi în alte scheme de produs bani", se arată într-un comunicat al FIFA.

Blazer a fost găsit vinovat de a fi încălcat regulile FIFA privind loialitatea, confidenţialitatea, obligaţia de a informa, conflictul de interese, oferirea şi acceptarea de cadouri şi mită.

Justiţia americană a pus sub acuzare 14 persoane, printre care doi vicepreşedinţi FIFA şi şapte oficiali, într-un caz de corupţie care a zguduit forul fotbalistic mondial şi care a dus la demisia preşedintelui Joseph Blatter.

Ancheta a început după ce americanul Chuck Blazer, 70 de ani, a cooperat cu autorităţile americane. El a pledat vinovat în 2013 la zece capete de acuzare, incluzând complot, înşelătorie, fraudă elecroinică, şi a plătit o amendă de 1,9 milioane de dolari.

Potrivit presei americane, Blazer a recunoscut că a primit mită în legătură cu desemnarea Africii de Sud ca gazdă a Cupei Mondiale din 2010 şi că a facilitat acceptarea unei mite cu privire la ediţia 1998 a competiţiei, din Franţa. El a făcut aceste mărturisiri în instanţă, în 2013.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici