Crina Popescu, cea mai tânără alpinistă din lume care a escaladat vârful Carstensz Pyramid

Crina "Coco" Popescu, în vârstă de 15 ani, a devenit cea mai tânără alpinistă din lume care a escaladat vârful Carstensz Pyramid (4884 metri) din Indonezia.

213 afișări
Imaginea articolului Crina Popescu, cea mai tânără alpinistă din lume care a escaladat vârful Carstensz Pyramid

Crina Popescu, cea mai tânără alpinistă din lume care a escaladat vârful Carstensz Pyramid

"În 24 ianuarie, râşnoveanca în vârstă de 15 ani, Crina «Coco» Popescu, a escaladat cel mai înalt vârf al Oceaniei, Carstensz Pyramid (4884m), din Indonezia, devenind astfel cea mai tânără alpinistă din lume care urcă acest munte. Recordul anterior era deţinut de americanca Samantha Larson care a urcat pe acest vârf în 2007, la vârsta de 18 ani. Totodată, Coco este şi prima alpinistă din România pe Carstensz Pyramid", se precizează în comunicatul Clubului Sportiv Montan Altitudine.

Conform sursei citate, expediţia clubului Montan Altitudine "Australia - Oceania 2010" a avut ca obiectiv ascensiunea a trei vârfuri, Kosciuszko (2.228 metri, cel ma înalt vârf australian), Giluwe (4368 metri, cel mai înalt vulcan din Oceania) şi Carstensz Pyramid (4884 metri, cel mai înalt vârf din Oceania).

Toate cele trei vârfuri au fost escaladate de Crina Popescu într-o expediţie de cinci săptămâni, ea fiind însoţită, ca şi în majoritatea expediţiilor anterioare, de către tatăl ei, Ovidiu Popescu.

Carstensz Pyramid este cel mai înalt vârf al Oceaniei şi este considerat cel mai tehnic din Seven Summits.

Alpinista Crina Popescu a escaladat, în ultimii trei ani, patru vârfuri din Seven Summits (Aconcagua, Kilimanjaro, Elbrus şi Carstensz Pyramid) şi cinci vârfuri din Seven Volcanoes (Elbrus, Ojos Del Salado, Damavand, Kilimanjaro şi Mt. Giluwe).

Seven Summit si Seven Volcanoes definesc cele mai înalte vârfuri, respectiv cei mai înalţi vulcani de pe fiecare continent şi sunt recunoscute ca performanţă la cel mai înalt nivel în lumea alpinismului.

"Coco" şi-a propus ca la jumătatea acestui an să urce alte două vârfuri din circuitele Seven Summit şi Seven Volcanoes, Pico de Orizaba (5.636 metri, în Mexic, cel mai înalt vulcan al Americii de Nord) şi Denali (6.194 metri, în Alaska, cel mai înalt vârf al Americii de Nord).

Crina Popescu şi tatăl ei vor reveni în România, pe aeroportul internaţional Henri Coandă, luni, la ora 11.55.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici