Cristian Tănase: Scorul cu Basel a fost echitabil, nu s-a putut mai mult

Mijlocaşul echipei Steaua Bucureşti, Cristian Tănase, a declarat, marţi seară, după remiza din meciul cu FC Basel, scor 1-1, din grupa E a Ligii Campionilor, că scorul a fost echitabil şi a precizat că formaţia sa nu a putut mai mult.

173 afișări
Imaginea articolului Cristian Tănase: Scorul cu Basel a fost echitabil, nu s-a putut mai mult

Cristian Tănase (Imagine: Constantin Vladescu/ Mediafax Foto)

"Dacă mai sunt şanse, trebuie să mergem la Basel şi să câştigăm. Trebuie să ne jucăm şansele. Scorul a fost echitabil, au avut şi ei şi noi ocazii. E o competiţiei foarte grea, cu echipe foarte bune. Şi astăzi am întâlnit o echipă foarte puternică şi nu am putut să facem mai mult. Sper să reuşim în deplasare. Am vrut să câştigăm, dar nu s-a putut mai mult. Trebuie să vedem unde am greşit şi să nu mai repetăm erorile. Nu cred că sunt adversarii din campionat prea uşori, nu acesta e motivul pentru care pierdem în Liga Campionilor. Din păcate nu am putut mai mult. Nu mă interesează celelate echipe româneşti în Liga Campionilor, noi ne gândim doar la noi. Credeam că vor veni mai mulţi spectatori, dar a fost bine şi aşa pentru că ne-au ajutat să obţinem acest rezultat de egalitate. Sperăm ca data viitoare să câştige echipa de tineret şi apoi să câştigăm şi noi", a spus Tănase.

Campioana României, Steaua Bucureşti, a obţinut primul punct în grupa E a Ligii Campionilor, după ce a încheiat la egalitate, marţi, pe Arena Naţională, scor 1-1 (0-0), meciul susţinut în faţa echipei elveţiene FC Basel, în etapa a treia. Golurile au fost marcate de Diaz '48 pentru Basel şi Tatu '88 pentru Steaua.

La finalul meciului, managerul stelist Mihai Stoica s-a dus să discute cu fanii de la Peluza Nord, însă aceştia l-au fluierat, iar stewarzii au intervenit pentru calmarea spiritelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici