Doroftei s-a antrenat cu fetele de la lotul naţional de box - FOTO

Presedintele FR de Box, Leonard Doroftei, a făcut o vizită surprinzătoare lotului naţional feminin de box, aflat în cantonament la Complexul Sportiv Naţional "Lia Manoliu" din Bucureşti, apoi s-a antrenat alături de pugiliste timp de o oră şi jumătate.

390 afișări
Imaginea articolului Doroftei s-a antrenat cu fetele de la lotul naţional de box - FOTO

Doroftei s-a antrenat cu fetele de la lotul naţional de box - FOTO

"Am vrut să văd de unde pleacă aceaste fete şi unde vor ajunge înaintea marilor competiţii din acest an. Lotul naţional feminin este cel care în ultimii ani ne-a adus multe medalii şi cred că şi în acest an va duce greul boxului românesc. Am rămas plăcut surprins de dorinţa fetelor de a se antrena, de a progresa. Ele trebuie să înveţe şi sunt convins că sub îndrumarea maestrului Lăcătuş vor arăta faptul că boxul este o artă şi nu o simplă bătaie", a declarat Doroftei, care a făcut gimnastică alături de fete, a făcut box cu umbra şi le-a arătat sportivelor cum trebuie să lovească.

"Se poate spune că i-am predat comanda lotului naţional lui Leonard pentru o oră şi jumătate. Fetele au fost superîncântate şi am schimbat brusc specificul antrenamentului. Mi-au spus că au rămas uimite de faptul ca preşedintele s-a antrenat alături de ele, le-a vorbit şi le-a ascultat păsurile. Ele credeau că un preşedinte vine să le vadă doar dacă iau medalii sau dacă intră în sală o face să se plimbe şi să vadă cum se antrenează. Luminiţa (n.r. Turcitu - campioană europeană şi vicecampioană mondială) a fost impresionată că preşedintele a transpirat alături de fete, că s-a interesat de ce mănâncă şi de programul de pregătire", a spus Adrian Lăcătuş, antrenorul coordonator al lotulurilor naţionale feminine.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici