Dragomir: Dacă Ioan Niculae vine la Rapid ar face echipă bună de tot din cele două loturi

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, că finanţatorul clubului Astra Giurgiu, Ioan Niculae, ar putea face o echipă foarte bună dacă ar achiziţiona gruparea FC Rapid de la George Copos şi ar combina cele două loturi de jucători.

204 afișări
Imaginea articolului Dragomir: Dacă Ioan Niculae vine la Rapid ar face echipă bună de tot din cele două loturi

Dragomir: Dacă Ioan Niculae vine la Rapid ar face echipă bună de tot din cele două loturi (Imagine: Cosmin Motei / MediafaxFoto)

"Dacă George Copos găseşte unul care să îi dea banii, da, cred că vinde. S-a săturat şi Copos, pentru că la fotbal nu câştigi. Ioan Niculae e unul dintre cei mai pricopsiţi oameni din România. Vă daţi seama, să facă din astea două loturi de jucători o echipă? Pentru că şi la Rapid sunt doi-trei şi face o echipă bună de tot", a spus oficialul Ligii, care a explicat că tranzacţia s-ar putea face numai prin vânzare - cumpărare deoarece regulamentul nu mai permite fuziunea a două cluburi.

Dragomir este de părere că FC Rapid valorează un miliard de euro: "Copos n-a vândut până acum pentru că nu a găsit un client. Pentru că să cumperi cu 15-20 de milioane de euro un club ca Rapid e ca şi cum ai cumpăra un microfon. O echipă de talia Rapidului costă pentru un miliard. Problema este nenorocita asta de ciumă financiară care a acoperit omenirea".

Întrebat dacă îşi imaginează clubul Rapid fără George Copos, Dumitru Dragomir a răspuns negativ. El a adăugat că acţionarul majoritar al grupării giuleştene a fost înjurat degeaba de suporterii rapidişti. "Unde e scandal nu sunt niciodată rezultate. Unde e scandal praful se alege. Iar la Rapid nu merge nimic. Ar fi ultima ca Rapid să retrogradeze. Rapid e o stare de spirit, cum să opreşti zecile de mii de suporteri? Rapid nu are numai galeria de aseară, Rapid are zeci de mii de suporteri în toată ţara. Cu Rapid nu poţi să te joci aşa. Prea mult l-au înjurat pe Copos degeaba. Copos totuşi a ţinut 20 de ani echipa asta pe banii lui. Iar cei care îl înjură nu au bani să-şi cumpere o ciocolată", a precizat Dragomir.

Patronul clubului Astra Giurgiu, Ioan Niculae, a declarat, duminică seară, că ar fi interesant să achiziţioneze gruparea FC Rapid, dar doar în anumite condiţii. El a explicat că ar dori să cumpere cu bani mulţi, "nu degeaba", precizând că acţionarul majoritar al grupării giuleştene, George Copos vrea să vândă clubul cu un euro, iar acest lucru reprezintă o problemă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici