FIA a modificat din nou calendarul pentru CM de Formula 1

Consiliul Mondial al FIA a decis revenirea la calendarul iniţial al Campionatului Mondial de Formula 1 din 2011, fără Marele Premiu al Bahrainului, care a fost anulat, dar cu Grand Prix-ul Indiei programat pentru data de 30 octombrie.

192 afișări
Imaginea articolului FIA a modificat din nou calendarul pentru CM de Formula 1

FIA a modificat din nou calendarul pentru CM de Formula 1 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"După un vot unanim, prin fax, al membrilor Consiliului Mondial, programul etapelor se va desfăşura cum a fost prevăzut iniţial. Prima ediţie a MP al Indiei va avea loc la 30 octombrie, iar sezonul se va încheia cu Grand Prix-ul Braziliei, din 27 noiembrie", a anunţat FIA într-un comunicat.

Organizatorii Marelui Premiu al Bahrainului au anunţat, săptămâna trecută, că renunţă în acest sezon la organizarea cursei, amânată în luna februarie din cauza problemelor politice din zonă şi reintrodusă apoi în calendarul CM-2011, pentru 30 octombrie.

Programat la 13 martie, cursa din Bahrain a fost amânată din cauza manifestaţiilor antiguvernamentale din regiune. Şapte persoane au fost ucise şi alţi zeci de oameni răniţi de forţele de ordine din Bahrain, iar sute de manifestanţi au fost arestaţi.

Pe 3 iunie, Consiliul Mondial al FIA a decis reprogramarea cursei la 30 octombrie, în locul Grand Prix-ului Indiei, ce urma să se desfăşoare la mijlocul lunii decembrie.

Ultimele etape ale CM de Formula 1, sezonul 2011, potrivit calendatului aprobat de FIA, sunt următoarele:

26 iunie: Europa (Valencia)

10 iulie: Marea Britanie (Silverstone)

24 iulie: Germania (Nürbürgring)

31 iulie: Ungaria (Budapesta)

28 august: Belgia (Spa-Francorchamps)

11 septembrie: Italia (Monza)

25 septembrie: Singapore

9 octombrie: Japonia (Suzuka)

16 octombrie: Coreea de Sud (Yeongam)

30 octombrie: India (New Dehli)

13 noiembrie: Abu Dhabi

27 noiembrie: Brazilia (Sao Paulo).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici