FRF: Ne exprimăm credinţa că Mihăiţă va trece peste o perioadă de cumpănă a vieţii

Conducerea tehnică a echipei naţionale şi cea administrativă a FRF au transmis un mesaj pentru jucătorul Mihai Neşu, accidentat grav la un antrenament, exprimându-şi credinţa că fundaşul formaţiei FC Utrecht va trece peste "o perioadă de cumpănă a vieţii", la fel ca fotbalistul Cristian Chivu.

154 afișări
Imaginea articolului FRF: Ne exprimăm credinţa că Mihăiţă va trece peste o perioadă de cumpănă a vieţii

FRF: Ne exprimăm credinţa că Mihăiţă va trece peste o perioadă de cumpănă a vieţii (Imagine: Laurentiu Mich/Mediafax Foto)

"Staff-ul tehnic al echipei naţionale a României, precum şi cel administrativ al Federaţiei Române de Fotbal, se află alături de Mihăiţă Neşu şi de familia sa în aceste momente cumplite, cauzate de groaznicul accident suferit de el în timpul antrenamentului echipei sale, FC Utrecht. Ne exprimăm credinţa că, aidoma căpitanului echipei noastre naţionale, Cristian Chivu, şi Mihăiţă va găsi resorturile şi tăria de a trece peste o perioadă de cumpănă a vieţii şi, mai mult, de a reveni cât mai curând posibil pe terenul de fotbal, la cel mai înalt nivel. Însănătoşire grabnică, Mihăiţă!", se arată pe site-ul oficial al FRF.

Mihai Neşu a fost operat de urgenţă după accidentarea suferită în timpul antrenamentului de marţi, doctorii stabilind că fotbalistul are o vertebră cervicală ruptă. Pagina web a clubului a precizat că accidentarea lui Neşu s-a produs ca urmare a căderii jucătorului pe teren după o ciocnire cu coechipierul său Alje Schut.

Neşu are opt prezenţe în echipa naţională de seniori a României şi 12 în cea de tineret.

Cristian Chivu, căpitanul echipei naţionale a României şi jucător al formaţiei Internazionale Milano, s-a accidentat la cap, în 6 ianuarie 2010, când a suferit o accidentare gravă în urma unui contact cu un adversar, în timpul unui meci din Serie A, care i-a pus cariera dar şi viaţa în pericol. El a fost operat la cap şi, după numai 40 de zile de la operaţie, şi-a reluat antrenamentele la Inter. Fundaşul a revenit pe teren la 24 martie, mult mai repede decât se aşteptau medicii, însă de atunci evoluează cu o cască de protecţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici