Hagi: Cu 18 echipe în Liga I am câştigat Cupa Campionilor, nu cu 14

Managerul tehnic al FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că este în favoarea renunţării la decizia de schimbare a sistemului competiţional, precizând că Steaua a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1986 ca reprezentantă a unui campionat cu 18 echipe.

106 afișări
Imaginea articolului Hagi: Cu 18 echipe în Liga I am câştigat Cupa Campionilor, nu cu 14

Gheorghe Hagi (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Sunt pentru 18 echipe în România, totdeauna şi oricând. În majoritatea competiţiilor europene există 18, 20 de echipe, nu 12 sau 14. Nu cred că Divizia A trebuia modificată, ci Divizia B şi C. Cred că interesul naţional este să avem mai multe echipe, nu mai puţine. Nu ştiu dacă vor retrograda şase echipe la finalul sezonului. Eu doar mi-am zis părerea şi am zis-o de anul trecut. Când ai o populaţie de 23 de milioane nu ai cum să ai 14 echipe niciodată. Cu 18 echipe am câştigat Cupa Campionilor, nu cu 14. Ţara e mare şi trebuie să dezvoltăm fotbalul peste tot, nu să îl reducem", a spus Hagi.

În opinia lui Hagi, ideea că numărul mare de echipe a dus la scăderea prezenţei spectatorilor la partidele din Liga I este falsă. "Spectatorul renunţă la a veni la stadion nu din cauza numărului de echipe, nu vine pentru că nu e chemat. Nu avem abonaţi, nu suntem bine organizaţi la cluburi. Nu există finanţare a sportului, sportul nu este prioritate în România, altele sunt problemele", a afirmat Hagi.

El a menţionat că nu a fost sunat de conducătorii altor cluburi din Liga I pentru a-l întreba ce părere are despre schimbarea sistemului competiţional, adăugând ironic că este "prea mic" şi nu se "pricepe la fotbal". "Eu sunt mic, de ce să mă sune alţii (n.r. - alţi conducători de cluburi), nu contează părerea mea. Noi suntem prea mici, nu ne pricepem la fotbal. Lăsând la o parte că primele patru-cinci echipe din campionat vor pleda pentru a fi şase etape de campionat şi să ia ei toţi banii, dar asta nu se poate", a precizat Hagi.

Mai multe cluburi din Liga I doresc păstrarea sistemului competiţional cu 18 echipe în sezonul viitor, chiar dacă reducerea la 14 formaţii a fost aprobată înaintea acestei ediţii de campionat. Conducătorii de cluburi sunt convinşi că retrogradarea a şase echipe la finalul acestui sezon este prea radicală.

Liga Profesionistă de Fotbal se opune însă continuării cu sistemul competiţional cu 18 echipe în Liga I, invocând şi o clauză din contractul de vânzare a drepturilor TV, prin care cumpărătorul, Intel Sky Broadcast, solicita reducerea numărului de formaţii la 14. De altfel, preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, a anunţat că nu va face o propunere Comitetului Executiv al FRF de a reveni la sistemul cu 18 echipe, chiar cu riscul unei demiteri de către cei care l-au ales.

Comitetul Executiv al FRF a aprobat la 29 mai, în urma propunerii Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal, ca din sezonul 2015-2016 în Liga I să evolueze 14 echipe, urmând ca în ediţia 2014-2015 dintre cele 18 echipe participante să retrogradeze şase formaţii şi să promoveze două din Liga a II-a.

Pentru a anula decizia luată în Comitetul Executiv al FRF, membrii Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal, adică reprezentanţii celor 18 echipe din Liga I, ar trebui să voteze păstrarea sistemului actual, care ulterior să fie ratificat într-o şedinţă a CEx al federaţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici