Irina Begu, în sferturi la Charlestone

Jucătoarea de tenis Irina Begu s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Charleston, dotat cu premii totale de 687.900 dolari, după ce a învins-o pe jucătoarea din Porto Rico Monica Puig, locul 62 mondial, în trei seturi, cu 1-6, 6-2, 7-6.

1493 afișări
Imaginea articolului Irina Begu, în sferturi la Charlestone

Irina Begu, în sferturi la Charlestone (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Irina Begu, 25 ani locul 34 WTA, a avut nevoie de două ore şi 20 de minute pentru a trece de adversara sa, jucătoarea din Porto Rico, Monica Puig, 22 de ani, locul 62 WTA. Pentru calificarea în sferturile de finală ale turneului din Carolina de Sud, Begu şi-a asigurat un cec de 17.280 dolari şi 100 de puncte WTA, iar următoarea adversară va fi favorita numărul 1 a turneului, Angelique Kerber, din Germania.

Cele două s-ar putea întâlni din nou peste doar 8 zile. în Fed Cup, în meciul dintre România şi Germania ce se va disputa între 16-17 aprilie la Cluj-Napoca.

Kerber, 28 ani, numărul doi mondial, a trecut în optimi de Kristina Kucova din Slovacia, jucătoare venită din calificări, în două seturi 6-2, 6-3.

Begu şi Kerber sunt la egalitate la rezultate directe directe, 2-2, iar a locul 2 în clasamentul WTA a câştigat unul dintre meciuri chiar la Charleston, anul trecut, în sferturi, cu 7-6 (3), 7-6 (4). Şi prima confruntare s-a încheiat tot cu victoria jucătoarei germane, în 2013, în turul al doilea la Indian Wells. Begu s-a impus în 2015, la Australian Open, în primul tur şi la Roma, în turul al doilea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici