Iuliu Mureşan: La următoarea petrecere ne despărţim de Tamaş

Presa din Cluj-Napoca a scris că jucătorii formaţiei CFR Cluj Gabriel Tamaş şi Florin Costea au petrecut, duminică, într-un club de manele, spre nemulţumirea conducerii clubului ardelean, preşedintele Iuliu Mureşan avertizându-l pe fostul fundaş al WBA că va fi dat afară la următoarea escapadă.

360 afișări
Imaginea articolului Iuliu Mureşan: La următoarea petrecere ne despărţim de Tamaş

Iuliu Mureşan: La următoarea petrecere ne despărţim de Tamaş

"Voi avea o discuţie mâine cu Tamaş. Îi voi spune că această petrecere a fost de bun-venit, dar la următoarea petrecere ne despărţim. Şi cu Florin voi avea o discuţie. Sunt supărat pe ei. Chiar dacă erau în timpul lor liber trebuie sa fie civilizaţi", a declarat, marţi, Iuliu Muresan pentru gazetadecluj.ro.

Fundaşul Gabriel Tamaş, care şi-a reziliat în această vară înţelegerea cu echipa engleză West Bromwich Albion, a semnat, miercuri, un contract până la finalul sezonului cu CFR Cluj, având o clauză care îi permite să plece în iarnă dacă primeşte o ofertă mai bună.

Cu o zi înainte, presa tabloidă online a relatat, citând martori oculari, că jucătorii Daniel Pancu şi Gabriel Tamaş s-au bătut într-un local bucureştean. Conform informaţiilor, cei doi fotbalişti, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, au vandalizat localul, iar Pancu a ajuns la spital şi a avut nevoie de intervenţia medicilor după ce Tamaş l-a lovit cu pumnul în nas şi în ochi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici