Jucătorii Stelei, primiţi pe aeroport cu aplauze şi cântece de aproximativ 40 de fani

Jucătorii echipei Steaua au fost întâmpinaţi pe aeroportul Henri Coandă, vineri, la revenirea din Anglia după eliminarea din Liga Europa, de aproximativ 40 de fani, care i-au aplaudat şi au cântat.

297 afișări
Imaginea articolului Jucătorii Stelei, primiţi pe aeroport cu aplauze şi cântece de aproximativ 40 de fani

Jucătorii Stelei, primiţi pe aeroport cu aplauze şi cântece de aproximativ 40 de fani (Imagine: Laurentiu Mich / MediafaxFoto)

Avionul cu care steliştii au revenit în România a sosit cu 20 de minute întârziere.

Cei aproximativ 40 de suporteri au cântat şi i-au aplaudat pe jucători, dar le-au şi înjurat pe rivalele Dinamo şi Rapid. În momentul în care suporterii au început să cânte în aeroport, în zonă şi-au făcut apariţia aproximativ 10 jandarmi.

Ciprian Tătăruşanu şi Lukasz Szukala au fost singurii jucători care s-au oprit pentru a se fotografia cu fanii.

"Am fost foarte aproape de o mare performanţă şi toţi merită felicitaţi pentru acest parcurs. Au obţinut lucruri frumoase. Cred că faza în care am ajuns cam pe acolo este limita actuală. Dacă reuşeam să nu luăm atât de repede golul doi, poate am fi obţinut mai multe", a declarat preşedintele de onoare al FC Steaua, Helmuth Duckadam.

Echipa Steaua Bucureşti a fost eliminată din Liga Europa, după ce a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-1), de formaţia engleză Chelsea Londra, deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor, în manşa secundă a optimilor de finală ale competiţiei.

În meciul tur, disputat la Bucureşti, Steaua a câştigat cu scorul de 1-0.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici