Marius Şumudică, antrenorul Astra Giurgiu: A fost un meci bun, pe care l-am gestionat foarte bine

Astra Giurgiu, campioana României, a câştigat, duminică, scor 1-0, meciul disputat la Severin cu CS Universitatea Craiova, iar antrenorul Marius Şumudică a declarat, la final, că echipa sa a făcut un meci bun, pe care l-a gestionat foarte bine.

336 afișări
Imaginea articolului Marius Şumudică, antrenorul Astra Giurgiu: A fost un meci bun, pe care l-am gestionat foarte bine

Marius Şumudică, antrenorul Astra Giurgiu: A fost un meci bun, pe care l-am gestionat foarte bine (Imagine: Octav Ganea/ Arhiva Mediafax Foto)

În urma acestui rezultat, CS Universitatea Craiova rămâne pe locul doi al clasamentului, cu 30 de puncte, în timp ce Astra urcă rămâne pe locul zece, dar acumulează 20 de puncte. Marius Şumudică a spus la flash-interviul de după partidă că nu a înţeles ostilitatea publicului care a asistat la meciul de la Severin.

”A fost un meci bun, un meci pe care l-am gestionat foarte bine. Cred că am demonstrat că suntem o echipă grea, o echipă valoroasă. Am întâlnit una dintre cele mai bune echipe, care face cel mai bine traziţia pozitivă. Nu am înţeles ostilitatea publicului, mi-au zis că vreau să-i fac campioni pe cei de la Steaua. Dar staţi să vedeţi ce o să păţească şi Steaua dacă intrăm în play-off. Suntem neînvinşi de 9 meciuri. Spre deosebire de alţii, noi ajungem în careu şi ne facem ocazii. Nu mă interesează ce se întâmplă în Europa League, pe mine mă interesează să prind play-off-ul. Nu ştiu dacă o să ne gândim la titlu, dar suntem o echipă care îşi va vinde greu pielea şi o echipă care-şi plăteşte angajaţii. Nu suntem ca alţii care intră în play-off să se şteargă datoriile. O parte din echipă este plătită şi în avans”, a declarat Marius Şumudică la DigiSport.

Antrenorul Astrei n-a ratat şansa să se ia din nou de rivala Steaua: ”Boldrin şi De Amorim s-au dus pregătiţi la Steaua şi au dat o căruţă de goluri. Acum, după patru luni de pregătire, sunt de nerecunoscut. Aşa că să lase declaraţiile cum că au venit nepregătiţi. Să lase şi telefoanele prin care insistă să se opereze Alibec. Nu se va opera, îl voi folosi până în ultima clipă, deoarece Alibec este cel mai bun număr ”9” şi un băiat de caracter. Să nu mă mai sune pe mine sau la club ca să insiste să se opereze”, a mai spus Şumudică.

Denis Alibec urmează să treacă în iarnă la Steaua, însă transferul ar putea pica dacă atacantul se accidentează grav.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici