Membru al Comitetului Executiv al FRF: Nu s-a votat amânarea meciurilor rămase din acest an

Membrii Comitetului Executiv al FRF nu au votat, luni, amânarea meciurilor din etapa a XX-a a Ligii I şi partidelor din manşa tur a semifinalelor Cupei României, deoarece această solicitare nu a putut fi introdusă pe ordinea de zi, a declarat pentru MEDIAFAX Dumitru Costin.

92 afișări
Imaginea articolului Membru al Comitetului Executiv al FRF: Nu s-a votat amânarea meciurilor rămase din acest an

Membru al Comitetului Executiv al FRF: Nu s-a votat amânarea meciurilor rămase din acest an (Imagine: Shutterstock)

"Nu s-a amânat ultima etapă din retur, pentru că preşedintele Ligii nu a putut să ridice această problemă pe ordinea de zi, întrucât doar două echipe din Liga I, Oţelul şi CFR Cluj, au solicitat în scris acest lucru. În cazul în care membrii afiliaţi ai Ligii vor cădea la un acord în acest sens, decizia poate fi luată şi de Comitetul de Urgenţă, dar numai în cazul în care există o majoritate", a spus Dumitru Costin, membru în Comitetul Executiv al FRF.

Partida Oţelul - Petrolul este programată miercuri, iar CFR Cluj - Astra ar urma să aibă joi, în turul semifinalelor Cupei României.

Meciurile din etapa a XX-a sunt programate de vineri până lunea viitoare.

Mai multe grupări din Liga I doresc amânarea partidelor rămase de disputat în acest an pentru 2013, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici