Mesajul lui Mihai Stoica, în urmă cu o săptămână: "O să le arăt eu reavoinţă. De la Skopje!"

Într-un mesaj trimis cu câteva zile înainte de deplasarea în Macedonia, Mihai Stoica făcea deja ameninţări. ProSport răspunde acuzelor lansate de manager şi întrebărilor puse de suporteri.

840 afișări
Imaginea articolului Mesajul lui Mihai Stoica, în urmă cu o săptămână: "O să le arăt eu reavoinţă. De la Skopje!"

Mihai Stoica (Imagine: Alexandru Dobre/ Mediafax Foto)

Există un mit că ne convine scandalul. Că l-am căutat. Că ni-l dorim. Nimic mai fals. E cel mai uşor să-ţi faci meseria atunci când poţi colabora cu oamenii, când ai acces la acţiuni, când ţi se acordă interviuri, când poţi scrie despre sport. E neplăcută situaţia de acum, iar dovada că nu ne place o reprezintă dialogurile multiple pe care le-am purtat personal cu Mihai Stoica, al cărui nume am decis să-l publicăm din nou în momentul în care eram interzişi, fără a pune vreo condiţie, ci în speranţa de normalitate. Din păcate, se dovedeşte imposibilă normalitatea, dar vina nu e la noi.

"Toată presa a respectat hotărârea ca antrenamentul să fie închis şi n-a venit, dar cei de la ProTV şi ProSport au încercat să intre cu forţa“, e doar una din minciunile din discursul managerului după incident, la televiziunea prietenă care îl plăteşte. Lui Mihai Stoica şi fanilor Stelei care au multe întrebări şi acuze le răspund în rândurile următoare. Îi rog doar să citească şi să fie obiectivi. Meme nu e Steaua. Spune că „nu e normal să fim provocaţi“, dar încă dinaintea deplasării în Macedonia a trimis, conform Ştirilor ProTV, următorul mesaj unui reporter: „de acum o să le arăt eu ce înseamnă reavoinţă. Începând cu Skopje“. Şi ne-a arătat.

„Bine v-au făcut, de ce scrieţi doar minciuni?“

Dacă Mihai Stoica spune că sunt minciuni nu înseamnă că şi sunt. Până una alta managerul a minţit chiar în Macedonia la tribunal, acoperindu-l pe bodyguard-ul care a fost autorul agresiunii. A inventat replici care să-i susţină apărarea.

Citeşte materialul integral despre mesajul lui Mihai Stoica pe www.prosport.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici