Mircea Lucescu, la Terapie Intensivă după un accident rutier. Antrenorul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă - IMAGINI DE LA LOCUL ACCIDENTULUI

Mircea Lucescu a fost rănit, vineri, într-un accident rutier petrecut în Capitală, el fiind dus la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti pentru investigaţii. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal lui Mircea Lucescu pentru vătămare corporală din culpă, deoarece în urma accidentului rutier a fost rănită şi persoana care era în maşină cu el, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX subinspectorul Andrei Codău, de la Brigada Rutieră a Capitalei.

9957 afișări
Imaginea articolului Mircea Lucescu, la Terapie Intensivă după un accident rutier. Antrenorul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă - IMAGINI DE LA LOCUL ACCIDENTULUI

Mircea Lucescu, la Terapie Intensivă după un accident rutier. Antrenorul are mai multe coaste fracturate (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

Mircea Lucescu are mai multe coaste fracturate, iar în urma unui traumatism toracic pot apărea complicaţii, de aceea este monitorizat permanent de o echipă multidisciplinară, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, şeful UPU de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, medicul Andrei Georgescu.

Şeful Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) a precizat că următoarea reevaluare a stării de sănătate a lui Mircea Lucescu va avea loc în jurul orei 19.00.

Medicul Andrei Georgescu a mai spus că alături de Mircea Lucescu sunt soţia şi nora acestuia, precizând că familia a cerut discreţie în cazul stării de sănătate a antrenorului echipei Şahtior Doneţk.

Întrebat dacă Mircea Lucescu şi familia acestuia au pus problema unui eventual transfer la o clinică din străinătate, medicul Andrei Georgescu a spus că nu are o astfel de informaţie.

Video Stirileprotv.ro

El a precizat însă că în cazul unui traumatism forte al toracelui pot apărea complicaţii şi nu ar fi indicat un eventual transport cu avionul spre altă unitate medicală.

"În general, în cazul unui traumatim toracic nu ar fi recomandat transportul cu avionul, dar trebuie să urmărim evoluţia stării de sănătate a pacientului, iar familia este aceea care va decide, sub semnătură, dacă vrea să transfere pacientul la o altă clinică", a adăugat şeful UPU de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB).

Surse medicale au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, că Mircea Lucescu are patru coaste fracturate şi sânge în cavitatea toracică, iar după investigaţii a fost internat în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Mircea Lucescu a fost rănit, vineri, într-un accident rutier petrecut pe Bulevardul Vasile Milea din Capitală, el fiind dus la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Accidentul în care a fost implicat Mircea Lucescu a fost anunţat la 112 în jurul orei 13.40, a declarat pentru MEDIAFAX Vasile Daniel, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti.

Lucescu era în maşină împreună cu un bărbat de 40 de ani, acesta fiind rănit uşor, a spus coordontatorul SMURD Bucureşti, medicul Bogdan Opriţa.

Accidentul s-a produs după ce maşina în care se aflau cei doi şi care venea dinspre Apaca a virat spre stânga şi s-a lovit cu un tramvai care mergea în acelaşi sens. În urma impactului, maşina în care se afla Lucescu a fost proiectată în alt autoturism, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai Brigăzii de Poliţie Rutiere.

Traficul a fost restricţionat în zonă pe perioada cercetărilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici