Nikola Karabatici: Situaţia în care mă aflu este un coşmar

Nikola Karabatici, starul handbalului francez, pus sub acuzare, la Montpellier, pentru escrocherie în cazul meciului trucat şi pus în libertate, la fel ca şi fratele său Luka, a scris, marţi noapte, pe o reţea de socializare, că situaţia în care se află este un coşmar.

289 afișări
Imaginea articolului Nikola Karabatici: Situaţia în care mă aflu este un coşmar

Nikola Karabatici: Situaţia în care mă aflu este un coşmar (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

"Am păstrat tăcerea până acum. Vă datorez câteva cuvinte. Pentru aceste acuzaţii grave de înşelăciune care mi se aduc mă simt foarte rău. Acuzaţia de înşelăciune şi de fraudare a meciului, pentru a ne arunca în gura presei, este intolerabilă. Ne acuză, pe mine şi pe fratele meu mai mic, de înşelăciune când noi nici nu am jucat. Nu am cuvinte! Mi-am dedicat viaţa handbalului de când m-am născut. Lupt pentru sportul meu, iar situaţia în care mă aflu este un coşmar. Vă mulţumesc pentru suportul vostru, care mă alină în această perioadă dificilă", a scris Karabatici, semnând Niko.

Nikola Karabatici a fost pus sub acuzare, marţi seară, la Montpellier, pentru escrocherie în cazul meciului trucat şi pus în libertate, la fel ca şi fratele său Luka, a anunţat avocatul jucătorilor, Jean-Marc Phung. Punerea în libertate a fost însoţită de o măsură de control judiciar prevăzând o cauţiune, a cărei valoare nu a fost comunicată de avocaţi. El nu are voie să aibă vreo întâlnire cu staful clubului şi cu alte persoane implicate în dosar, a precizat Phung.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici