Peste 500 de jandarmi vor asigura ordinea la meciul amical Dinamo - FC Barcelona

Peste 500 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică la meciul amical dintre Dinamo şi FC Barcelona, care va avea loc, sâmbătă, de la ora 20.15, pe Arena Naţională din Bucureşti, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Capitalei, remis agenţiei MEDIAFAX.

245 afișări
Imaginea articolului Peste 500 de jandarmi vor asigura ordinea la meciul amical Dinamo - FC Barcelona

Peste 500 de jandarmi vor asigura ordinea la meciul amical Dinamo - FC Barcelona (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Jandarmeria va asigura ordinea şi siguranţa publică pe traseele de deplasare ale suporterilor, în apropierea şi în incinta arenei sportive precum şi protecţia celor două echipe şi a oficialilor.

Meciul a fost catalogat ca fiind unul cu grad ridicat de risc.

Jandarmeria Capitalei le-a recomandat suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente. De asemenea, spectatorilor li s-a recomandat să vină la stadion începând cu ora deschiderii porţilor de acces, 17.45, pentru a se evita disconfortul creat de aglomeraţia ce s-ar putea produce la intrarea în arena sportivă.

În stadion este interzis accesul cu materiale pirotehnice, obiecte contondente sau substanţe iritant lacrimogene, cu băuturi alcoolice sau în stare vădită de beţie, cu bannere sau mesaje care au conţinut xenofob, rasist sau obscen.

În afara stadionului sunt interzise folosirea materialelor pirotehnice şi consumul de băuturi alcoolice pe drumurile publice, în mijloacele de transport în comun sau în afara locurilor special amenajate.

Accesul în incinta parcului sportiv se va face pietonal doar pe baza biletului de acces, respectiv a acreditării de presă, şi numai prin Bd. Basarabia, Str. Maior Coravu şi Bd. Pierre de Coubertin, conform schemei expuse pe verso biletului sau auto, pe aceleaşi căi şi numai pentru posesorii de bilete de acces însoţite de taloane de acces auto, acestea din urmă afişate vizibil pe parbrizul maşinii, astfel: categoria VIP şi persoanele cu dizabilităţi, prin Str. Maior Coravu; mass-media, prin Bd. Basarabia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici