Piţurcă nu va face concesii în privinţa selecţiei pentru turneul din Elveţia

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, marţi, că îşi doreşte să aibă la dispoziţie toţi jucătorii pentru stagiul de pregătire din Elveţia, de la sfârşitul sezonului, precizând că nu va renunţa la vreun fotbalist decât în cazuri excepţionale.

77 afișări
Imaginea articolului Piţurcă nu va face concesii în privinţa selecţiei pentru turneul din Elveţia

Victor Piţurcă (Imagine: Bogdan Iordache / Mediafax Foto)

"(n.r. - Reghecampf) a discutat cu preşedintele, a venit şi Valeriu Argăseală şi a discutat cu preşedintele. E problema federaţiei, eu sunt selecţionerul, îmi trimit telegramele la jucătorii pe care îi selecţionez. Ei trebuie să se prezinte la echipa naţională. Bun, dacă e vreun jucător care e mai obosit, care are probleme şi constat eu că este aşa, nu când spune el, sigur că am discuţii cu el şi nu e niciun fel de problemă. Îmi doresc ca la această acţiune, ultima înaintea meciului oficial cu Grecia, să fie absolul tot lotul la dispoziţie. Nu că terminăm noi meciurile acum, sezonul şi vrem să plecăm la mare. Atunci, eu ce concluzii să trag? Am discutat cu jucătorii şi toţi îşi doresc să vină la naţională", a declarat Piţurcă, la DolceSport.

Întrebat despre o posbilă împăcare "cu omul şi cu antrenorul Laurenţiu Reghecampf", Piţurcă a răspuns negativ: "Nu, niciodată. Orice relaţie între mine şi acest om este încheiată. Eu am fost foarte ponderat în declaraţii în ceea ce-l priveşte. Acum nu o să mai atace pentru că probabil îi e frică de comisii. Eu niciodată nu am analizat cum a făcut el şi nici nu o voi face, să vorbesc de altă echipă. Nu mi se pare normal să vorbesc de altă echipă, de alt antrenor. Asta se poate face în Africa sau în altă parte. Pur şi simplu nu vreau să am de-a face cu omul Reghecampf."

Piţurcă şi Reghecampf s-au jignit şi s-au acuzat reciproc de incompetenţă, conflictul dintre ei ajungând şi la Comisia de Disciplină a FRF.

În urmă cu o săptămână şi jumătate, Reghecampf s-a întâlnit cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, căruia i-a transmis că doreşte ca jucătorii importanţi ai Stelei să fie menajaţi şi să nu fie convocaţi pentru turneul echipei naţionale din vară, din Elveţia, pentru a se odihni înaintea preliminariilor cupelor europene.

Reprezentativa României va susţine două meciuri amicale, cu Albania şi Algeria, în stagiul de pregătire din Elveţia, iar lotul pregătit de selecţionerul Victor Piţurcă se va reuni la 25 mai, la Mogoşoaia. Plecarea în Elveţia este programată, marţi, 29 mai.

Primul meci, cu Albania, se va disputa la Sion, în 31 mai, iar partida cu naţionala Algeriei va avea loc în 4 iunie, la Geneva. Revenirea în ţară este progamată pentru data de 5 iunie.

România debutează la 7 septembrie, la Atena, cu Grecia, în preliminariile Campionatului European din 2016.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici