Platini cere federaţiei ruse să-i plătească restanţele salariale lui Capello

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a cerut, marţi, federaţiei ruse să rezolve problema datoriei faţă de selecţionerul Fabio Capello, care nu şi-a mai primit salariul de câteva luni.

98 afișări
Imaginea articolului Platini cere federaţiei ruse să-i plătească restanţele salariale lui Capello

Michel Platini (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Capello nu a făcut nicio plângere, dar nu cred că este corect ca federaţia rusă să nu-i plătească salariu. Această problemă afectează imaginea fotbalului rus înainte de Cupa Mondială din 2018. Trebuie ca federaţia să rezolve această problemă", a declarat Platini, într-o conferinţă de presă la Moscova.

Preşedintele federaţiei ruse, Nikolaï Tolstih, ar putea fi demis, după ce nu a reuşit să plătească salariile în ultimele şase luni. Data limită pentru plată a fost fixată, luni, de către agenţia rusă a forţelor de muncă, dar nu a fost respectată.

"Nu am primit nicio informare din partea federaţiei referitoare la rezolvarea datoriei faţă de Capello", a declarat un responsabil al agenţiei ruse, promiţând că va avea loc "un nou control".

Tolstih a afirmat, marţi, că federaţia va rezolva parţial problema salariilor după ce a primit fonduri de la FIFA.

"Depunem toate eforturile pentru a rezolva datoria faţă de Capello", a spus oficialul, subliniind însă că fondurile sunt insuficiente pentru a plăti întreaga sumă.

Federaţia rusă a semnat în 2014 un contract cu italianul, cu un salariu estimat la 7 milioane de euro, acesta devenind cel mai bine plătit selecţioner din lume.

Însă, în noiembrie, forul de la Moscova a anunţat că nu mai poate plăti această sumă, pentru că "pur şi simplu nu mai sunt bani".

Capello, în vârstă de 68 de ani, a preluat naţionala în 2012, în vederea Cupei Mondiale din 2018, competiţie ce va fi găzduită de Rusia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici