Presa sârbă cere sancţionarea preşedintelui Boris Tadici deoarece a băut şampanie la stadion

Presa din Belgrad a cerut, marţi, ca preşedintele Serbiei, Boris Tadici şi ministrul Sporturilor, Snezana Samardzic-Markovico, să fie sancţionaţi conform legii, deoarece au consumat băuturi alcoolice în incinta stadionului "Crvena Zvezda", după ce naţionala Serbiei a obţinut calificarea la CM-2010.

Presa sârbă cere sancţionarea preşedintelui Boris Tadici deoarece a băut şampanie la stadion (Imagine din arhiva Mediafax Foto/AFP)

Potrivit presei sârbe, citate de cotidianul italian La Repubblica, Boris Tadici şi Snezana Samardzic-Markovico au băut şampanie la stadion, după ce Serbia a învins, sâmbătă, cu scorul de 5-0, naţionala României şi a obţinut calificarea la Cupa Mondială din Africa de Sud, încălcând astfel legea care interzice consumul de băuturi alcoolice în incinta unui stadion sau pe o rază de un kilometru în jurul acestuia.

Publicaţiile din Belgrad doresc ca cei doi oameni politici să fie sancţionaţi cu amenzi, cuprinse între 320 şi 530 de euro, sau să primească condamnări la închisoare pentru 60 de zile.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
TADICI ŞAMPANIE stadion ,
serbia cm 2010
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa