Reghecampf: Adrian Cristea trebuie să se obişnuiască cu stilul de joc al Stelei

Antrenorul FC Steaua, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, miercuri, că mijlocaşul Adrian Cristea a fost trecut pe lista UEFA pentru meciurile din play-off-ul Ligii Campionilor cu Legia Varşovia şi a precizat că fotbalistul trebuie să se obişnuiască cu stilul de joc al formaţiei pe care o pregăteşte.

277 afișări
Imaginea articolului Reghecampf: Adrian Cristea trebuie să se obişnuiască cu stilul de joc al Stelei

Adrian Cristea (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

"A fost Bratu, pentru că am renunţat la Mihai Costea. Apoi, l-am legitimat pe Adrian Cristea şi era normal să avem încă un jucător ofensiv. Defensiv avem foarte mulţi jucători care pot evolua, îi avem pe Filip, pe Gardoş, pe Pintilii, Szukala şi Chiricheş. Nu avem probleme pe partea defensivă. Îmi doresc foarte mult să avem jucători ofensivi, în cazul în care unul dintre ei se va accidenta sau va fi suspendat. Îmi doresc să avem soluţii", a spus Reghecampf, la DigiSport.

Laurenţiu Reghecampf crede că Adrian Cristea se poate impune la Steaua, însă pentru asta trebuie să îşi schimbe stilul de joc şi să nu mai tempereze acţiunile ofensive.

"În scurt timp sunt sigur că va juca foarte bine, numai că el trebuie să se obişnuiască cu ceea ce noi cerem la Steaua. Sunt lucruri noi pentru el, primeşte mingea, trebuie să se întoarcă în viteză maximă, să creeze superioritate, să scoată adversarul de joc, el fiind obişnuit cu un alt stil. Lui îi place să tempereze jocul foarte mult, să joace de la stânga la dreapta, să schimbe jocul, are o tehnică foarte bună. Noi ne dorim cu totul altceva. Ne dorim să surprindem cât mai repede adversarul, să ajungem cât mai repede spre poartă, lucruri pe care probabil el nu le-a făcut pe acolo pe unde a jucat", a completat Reghecampf.

Laurenţiu Reghecampf a precizat că atacantul Stefan Nikolici este în continuare accidentat la genunchi, el urmând să fie oprit de la antrenamente între şapte şi 14 zile.

Lotul Stelei pentru meciurile cu Legia Varşovia este următorul: Florin Niţă, Ciprian Tătăruşanu (portari), Cornel Râpă, Lukasz Szukala, Vlad Chiricheş, Florin Gardoş, Iasmin Latovlevici, Daniel Georgievski, Paul Pîrvulescu (fundaşi), Mihai Pintilii, Adrian Cristea, Cristian Tănase, Andrei Prepeliţă, Nicolae Stanciu, Mihai Răduţ, Alexandru Bourceanu, Gabriel Iancu, Adrian Popa (mijlocaşi), Leandro Tatu, Stefan Nikolici şi Federico Piovaccari (atacanţi).

Pe lista B au fost trecuţi Valentin Cojocaru şi Lucian Filip.

Din lot nu fac parte fundaşii Doru Bratu şi Gabriel Matei, mijlocaşul Alexandru Chipciu şi atacantul Mihai Costea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici