Românii campioni europeni, întâlnire emoţionanţă cu Elisabeta Lipă. Promisiunea fostei mare campioane olimpice

Elisabeta Lipă i-a primit pe fraţii Maior, proaspăt campioni europeni la raliuri, însoţiţi de preşedintele Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, Norris Măgeanu.

127 afișări
Imaginea articolului Românii campioni europeni, întâlnire emoţionanţă cu Elisabeta Lipă. Promisiunea fostei mare campioane olimpice

Românii campioni europeni, întâlnire emoţionanţă cu Elisabeta Lipă. Promisiunea fostei mare campioane olimpice

Norbert Maior şi Francesca Maior nu s-au aflat la prima întâlnire oficială cu multipla campioană olimpică la canotaj, Elisabeta Lipă. Înaintea Raliului Ungariei, unde aveau să cucerească titlul european, fraţii Maior s-au văzut cu preşedintele ANS şi i-au promis că vor reveni cu mult râvnitul trofeu, ceea ce s-a şi întâmplat.

„A fost o revedere cu doamna Lipă, pentru că i-am promis că vom reveni să-i arătăm trofeul. Am povestit despre ce s-a întâmplat în Ungaria, despre experienţa prin care am trecut. Despre viitor, ne-a asigurat de susţinerea ANS-ului, dar vom afla mai târziu detaliile. Clar vom avea o susţinere pentru anul viitor. Legat de Raliul Ungariei, secretul nostru a fost pregătirea mentală pe care am făcut-o înainte. Ne-am setat să mergem acolo din postura de outsideri şi cred că asta a fost cheia. Ne-am gândit că nu avem nimic de pierdut. Cu toate astea, emoţiile au apărut înaintea ultimelor două probe, atunci am decis să nu mai riscăm. Practim, am decis să pierdem câteva secunde, dar aşa ne-am asigurat victoria”, a declarat Norbert Maior.

Şi de această dată, la întâlnire a fost prezent preşedintele FRAS, Norris Măgeanu, care s-a arătat foarte încântat de performanţa realizată de Norbert şi Francesca Maior, pe care i-a asigurat în continuare de susţinerea FRAS.

„Este un reazultat excepţional pentru România, o urmare fericită a eforturilor familiei, echipei sau partenerilor, dar şi o dovadă că proiectele federaţiei de susţinere a tinerilor dau roade. Le mulţumesc lui Norbert şi Francescăi şi îi asigur de aprecierea şi susţinerea noastră în continuare”, a declarat Norris Măgeanu.

Norbert şi Francesca formează un echipaj la raliuri încă din sezonul 2018, atunci când au debutat spectaculos, iar un an mai târziu au devenit campionii României la juniori. Ulterior, au devenit campioni la 2 Roţi Motrice în 2020, 2022 şi 2023, dar au fost şi pe 3 la general în 2020, în condiţiile în care pilotează o maşină net inferioară faţă de ceilalţi din topul clasamentului.

În acest moment, cu o etapă înainte de finalul sezonului 2023 pe plan intern, cei doi se află pe 3 la general, tot conducând un model Peugeot 208 Rally4.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
lipă,
auto,
fras

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici