Sandu: Angelo Niculescu a fost un inovator al fotbalului

Fostul preşedinte al FRF, Mircea Sandu, a declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, că fostul tehnician Angelo Niculescu, selecţionerul României la Cupa Mondială din 1970, care a încetat din viaţă, la 93 de ani, a fost un invovator al fotbalului, a format oameni şi "le-a dat drumul în viaţă".

124 afișări
Imaginea articolului Sandu: Angelo Niculescu a fost un inovator al fotbalului

Mircea Sandu (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

"Totul a fost la superlativ în ceea în ce-l priveşte pe nea Angelo. A fost un inovator al fotbalului, am debutat cu el în '72 la naţională. A format o echipă senzaţională, cu care a fost un tip corect, suficient de sever, un om al dreptăţii, dar cel mai important a fost faptul că a format oameni şi le-a dat drumul în viaţăă. Oameni valoroşi ai fotbalului românesc, care ar trebui să rămână în memoria noastră"", a declarat Mircea Sandu pentru MEDIAFAX.

Fostul tehnician Angelo Niculescu, selecţionerul României la Cupa Mondială din 1970, a încetat din viaţă, sâmbătă, la Bucureşti, la vârsta de 93 de ani.

"Federaţia Română de Fotbal regretă dispariţia, la vârsta de 93 de ani, a lui Angelo Niculescu, fost antrenor al naţionalei României, pe care a calificat-o la Campionatul Mondial din Mexic 1970 şi în sferturile Campionatului European din Belgia 1972", se arată într-un comunicat al Federaţiei Române de Fotbal.

Trupul lui Angelo Niculescu va fi depus duminică la capela Ghencea, din Militari. Înmormântarea fostului selecţioner va avea loc marţi, 23 iunie 2015, după ora 12.00, la cimitirul Ghencea Militar.

Angelo Niculescu, născut la 1 octombrie 1921, la Craiova, a rămas în istoria fotbalului românesc ca antrenorul care a calificat naţionala României la Campionatul Mondial din Mexic 1970 şi în sferturile de finală ale Campionatului European din Belgia 1972. Pe parcursul perioadei cât a stat pe banca "tricolorilor", între 1967 şi 1973, reprezentativa de fotbal a României a disputat 41 de partide internaţionale. Angelo Niculescu este considerat de FIFA drept inventatorul stilului de joc "tiki-taka", făcut celebru în ultimii ani de FC Barcelon

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici