Şarapova a fost eliminată în turul doi la Stuttgart. Simona HALEP va urca pe poziţia a doua în clasamentul WTA

Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova, cap de serie numărul unu şi locul 2 WTA, a ratat, joi, calificarea în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart (Germania), dotat cu premii în valoare totală de 731.000 de dolari, iar Simona Halep va urca pe poziţia a doua în clasamentul WTA.

6814 afișări
Imaginea articolului Şarapova a fost eliminată în turul doi la Stuttgart. Simona HALEP va urca pe poziţia a doua în clasamentul WTA

Simona Halep (Imagine: Hepta)

Şarapova a fost învinsă, în turul doi, cu scorul de 2-6, 7-5, 6-1, după două ore şi 27 de minute, de Angelique Kerber (Germania), poziţia 14 în ierarhia mondială.

În sferturi de finală, Kerber o va întâlni pe rusoaica Ekaterina Makarova, a şasea favorită a competiţiei şi locul 8 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-2, 6-3, de compatrioata sa Marina Melnikova, jucătoare ajunsă pe tabloul principal din postura delucky loser şi poziţia 194 în clasamentul mondial.

Maria Şarapova, câştigătoare la ultimele trei ediţii ale turneului de la Stuttgart, trebuia să ajungă în semifinale pentru a putea să-şi păstreze locul secund în clasamentul WTA.

În clasamentul WTA dat publicităţii luni, Maria Şarapova se află pe locul doi cu 7.890 puncte, iar Simona Halep ocupă poziţia a treia, cu 7.571 de puncte.

Simona Halep a mai ocupat locul 2 în clasamentul WTA timp de opt săptămâni, în perioada 11 august - 6 octombrie 2014.

Jucătoarea Simona Halep, cap de serie numărul 2 şi locul 3 WTA, va juca, vineri, de la ora 15.00, împotriva sportivei italiene Sara Errani, locul 15 WTA, în sferturile de finală ale turneului din categoria Premier de la Stuttgart, dotat cu premii în valoare de 731.000 de dolari.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici