SCANDAL la FRF: Burleanu îl compară pe Mircea Sandu cu un şoarece / Sandu: Şobolanul-şef de la Casa Fotbalului va dispărea cât de curând

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, l-a atacat dur, într-o conferinţă de presă, pe predecesorul său, Mircea Sandu, comparându-l pe acesta cu un şoarece, care ar trebui eliminat printr-un proces de deratizare.

900 afișări
Imaginea articolului SCANDAL la FRF: Burleanu îl compară pe Mircea Sandu cu un şoarece / Sandu: Şobolanul-şef de la Casa Fotbalului va dispărea cât de curând

Răzvan Burleanu (Imagine: Adrian Piclisan / Mediafax Foto)

"Nu pot să nu remarc declaraţia unui onorabil care spunea că nu vrea să fie călcat pe coadă. Există câteva principii fundamentale pe care trebuie să le respecţi când te muţi într-o casă. În primul rând trebuie să faci o deratizare sănătoasă, astfel încât să fii sigur că nu mai găseşti niciun şoarece pe care să-l calci pe coadă şi care are scopul de a-ţi roade temeliile clădirii. În plus trebuie să asiguri fluxul de utilităţi şi în acelaşi timp să îţi consolidezi foarte bine pereţii clădirii şi de data aceasta a organizaţiei pe care o conduc", a spus Burleanu.

El a afirmat că de când se află la conducerea federaţiei a schimbat metodele de lucru, astfel ca profitul să ajung în beneficiul FRF, nu în cel al unor persoane, cum se întâmpla înainte de alegerile din 5 martie.

"Am văzut un mesaj puternic de solidaritate al domnului Mircea Sandu. Chiar îi înţeleg poziţia pentru că în toată această perioadă de timp, începând din 5 martie, de când sunt la conducerea FRF, am reuşit să schimb metodele de lucru, să plasez oamenii pe traiectorii de performanţă şi pe traiectorii de noi comportamente în ceea ce priveşte modul de funcţionare al unei federaţii şi să lucrăm pornind de la ideea de profit al instituţiei. Altfel spus, solidaritatea pentru profitul personal se destramă pe zi ce trece. Aceasta este şi ideea pe care o înţeleg, de ce acest apel la solidaritate al domnului Mircea Sandu", a precizat conducătorul de la Casa Fotbalului.

Burleanu a răspuns astfel ameninţărilor lui Mircea Sandu, care afirmase că poate prelua oricând atribuţiile de preşedinte executiv al FRF, doarece noua conducere a instituţiei nu a fost validată de tribunal.

"Dar acum, dacă încep să mă calce pe coadă, e periculos pentru ei. Cum să nu fie o problemă nevalidarea? Vedeţi ce atribuţii are el? Lasaţi-mă cu Răzvan Burleanu, el nu reprezintă nimic în fotbalul românesc. Nu mă pasionează subiectul Burleanu. Ceea ce declară ei în presă este o încercare de a mă discredita, dar e greu să mă discrediteze ei pe mine. Eu sunt azi preşedintele în exerciţiu al federaţiei şi el declară peste tot că îmi doresc să fiu preşedinte. Sunt preşedinte, dar nu mai vreau. Până la 23 iunie sunt preşedintele în exerciţiu, nu mi-am dat demisia, nu am fost demis. Deci dacă vreau mâine mă duc în birou şi mă ocup de activităţuile de acolo, dar nu mai vreau. Să fie bine înţeles pentru toată lumea. Eu dacă mă apuc, nu le mai dau drumul din mână. Deci nu mai îmi pronunţaţi numele domnilor din administraţie. Nu am nevoie de niciun fel de reclamă", a declarat Sandu, luni la Sport.ro.

Mai mult, într-o scrisoare deschisă adresată pritenilor fotbalului, preşedintele de onoare al FRF, Mircea Sandu, a făcut un apel către "suporteri, mass-media, membri asociaţi" ai federaţiei, pentru a fi solidari în faţa "minciunii" şi "nedreptăţii" de care dă dovadă noua conducere "nevalidată" de la Casa Fotbalului.

Răzvan Burleanu a fost ales, la 5 martie, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), el primind 113 voturi în turul doi de scrutin, faţă de 59 câte a avut fostul arbitru Vasile Avram. La alegeri nu a mai participat candidatul susţinut de Sandu, Gheorghe Popescu, fostul internaţional fiind condamnat în Dosarul transferurilor la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare cu executare.

La o lună după alegeri, între noul şi fostul conducător al FRF a izbucnit un conflict, după ce Burleanu l-a acuzat pe Sandu că este în spatele deciziei AJF Giurgiu de a contesta validarea la tribunal a noii conduceri a federaţiei.

Mircea Sandu: Şobolanul-şef de la Casa Fotbalului va dispărea cât de curând

Preşedintele de onoare al FRF, Mircea Sandu, a răspuns, marţi, atacului lui Răzvan Burleanu, care îl numise "şoarece", declarând pentru MEDIAFAX că în foarte scurt timp "şobolanul-şef de la Casa Fotbalului va dispărea".

"Şoarecii vor dispărea imediat de la Casa Fotbalului. Şobolanul-şef care e acolo va dispărea cât de curând, cu şoarecii pe care i-a adus. Vor dispărea curând. Au venit cu o sacoşă de plastic, şobolanul a venit cu şoriceii după el, dar şoriceii vor să roadă şi ei, dar nu-i lasă lumea fotbalului. Cine face fotbalul românesc de râs, dacă el în loc să se ocupe de fotbalul românesc are o obsesie cu numele meu? Nu o să ajungă nici la 0,02 la sută din ceea ce am creat eu pentru fotbalul românesc. În primul rând pentru că nu va avea timpul necesar. Şi îmi pare rău că nu va sta prea mult să se facă de râs defintiv şi irevocabil. Nu e valid, poate că şi membrii afiliaţi îşi vor da seama că au votat un personaj despre care nici el nu ştia că există. Nu conduce el federaţia, ci altă persoană de lângă el conduce. Nu e Chivorchian, acolo e altceva. Oamenii din ţară au ajuns la o anumită concluzie, vom trăi şi voom vedea ce se va întâmpla. E adevărat că rozătoarele se înmulţesc repede, dar vor dispărea toţi. Om trăi şi om vedea. Trebuie să se teamă", a declarat Sandu pentru MEDIAFAX.

Preşedintele de onoare al FRF afirmă că nu a intenţionat niciodată să intre într-un "război" cu succesorul său la preşedinţia federaţiei, afirmând că are şi martori în acest sens. "Nu e un război între mine şi el. Două luni nu am avut nicio problemă, e treba lui cum se organizează, nu m-a interesat. Când a început continuu să spună de Sandu Mircea că vrea preşedinţia federaţiei, că vrea nu ştiu ce... El foloseşte mereu numele meu. Eu nu l-am deranjat, nu l-am atacat. Am făcut un gest normal şi l-am prezentat la Astana tuturor somităţilor din fotbal prezente şi cu asta basta. Am doi martori care pot confirma că pe 6 martie, în biroul pe care îl ocupă ilegal, mobilat de mine, a spus că nu vrea să fie pe o poziţie de adversitate cu mine. Că are nevoie de experienţa mea", a mai spus Sandu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici