- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Serena Williams: Probabil sezonul este încheiat pentru mine
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, accidentată din luna iulie, a declarat că probabil pentru ea sezonul este încheiat, deoarece are din nou probleme la piciorul drept.
Serena Williams: Probabil sezonul este încheiat pentru mine (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Probabil sezonul este încheiat pentru mine. Mă pregătesc de mai multe săptămâni pentru a reveni cât mai rapid posibil, după operaţia la picior, suferită la jumătatea lunii iulie, dar mi s-a spus, sâmbătă, că m-am antrenat prea intens prea devreme. După pregătirea de sâmbătă am simţit o durere la picior şi examenele medicale au arătat că din păcate iar am probleme", a spus Williams.
Sportiva în vârstă de 29 de ani a precizat că era nerăbdătoare să revină, în această lună, în competiţii la turneul de la Linz, iar apoi să joace la Mastersul de la Doha. "Sunt foarte afectată. Acum mă voi menaja o perioadă şi voi începe recuperarea în momentul în care îmi vor permite medicii", a explicat Williams.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. OpenAI lansează „GPT-4o”, fratele mai mic și mai deștept al lui GPT-4. Cu ce impresionează noul model A.I., gratuit pentru toți utilizatorii
-
Melinda Gates părăseşte fundaţia înfiinţată împreună cu fostul soţ
-
Cine va fi succesorul lui Putin?
-
Israelienii strămutaţi se pot întoarce acasă dacă se încheie războiul din Gaza, susţine Hezbollah
Serena Williams va pierde, luni, poziţia de lider în clasamentul WTA, pe primul loc în această ierarhie urmând să treacă daneza Caroline Wozniacki.
Săptămâna trecută, şi Venus Williams a anunţat că nu va mai putea concura în acest an, din cauza unei accidentări la genunchiul stâng.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO