- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Steaua - Unirea Alba Iulia, scor 2-0, în Liga I
Formaţia Steaua Bucureşti a câştigat, scor 2-0 (0-0), partida susţinută, luni, pe teren propriu, în compania echipei Unirea Alba Iulia, în etapa a XIII-a a Ligii I.
Steaua - Unirea Alba Iulia, scor 2-0, în Liga I (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Golurile gazdelor au fost marcate de Pantelis Kapetanos '56 şi '79.
În minutul 56, Pantelis Kapetanos a primit o pasă la zece metri, aflat în poziţie de ofsaid, şi a şutat în golkeeperul Unirii Alba Iulia, Cornel Cernea, iar balonul respins de portarul oaspeţilor a revenit la atacantul grec care a marcat din şase metri.
După primul gol al Stelei, pe tabela stadionul a fost prezentată reluarea acestei faze, iar jucătorii formaţiei din Alba Iulia au protestat faţă de decizia arbitrului Berbecaru şi i-au cerut centralului să se uite la tabelă. Portarul oaspeţilor, Cornel Cernea, a alergat din poartă spre jumătatea terenului ca să-i reproşeze arbitrului decizia luată în această fază, iar goalkeeperul Unirii a primit un cartonaş galben pentru aceste proteste.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elicopterul care îl transporta pe președintele iranian Raisi ar fi fost implicat într-un accident. Elicopterul ar fi aterizat forțat în nord-vestul țării / Raisi și toți cei aflați bord sunt în viață, potrivit presei iraniene
-
Economia României frânează neaşteptat în primul trimestru din 2024. Evoluţia pune sub semnul întrebării prognozele economiştilor de creştere economică de 3% sau de peste 3% în 2024
-
Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului
-
Decizia finală privind extrădarea lui Julian Assange în SUA ar putea fi luată luni
În minutul 79, atacantul stelist Romeo Surdu a trimis o pasă în adâncime către Kapetanos, iar grecul a marcat cu un şut de la zece metri.
Steaua: 1.Zapata - 4. Golanski, 17. Baciu, 18. P. Marin - 7. Szekely, 8. Ov. Petre, 14. Toja (9. Kapetanos '55), 16. Nicolită (15. Tudose '82) - 11. Surdu, 23. D. Moreno (22. Pleşan '66), 6. Tănase. Antrenor: Mihai Stoichiţă.
Unirea Alba Iulia: 12. Cernea - 6. S. Rădoi (17. I. Bălan '82), 2. Poverlovici, 13. Vujadinovici, 22. Vitinha - 5. Dîlbea, 26. N. Varga (20. Olah '69)- 7. G. Grozav, 19. Fl. Dan, 14. C. Cristea (15. S. Costea '75) - 18. Veljovici. Antrenor: Adrian Falub.
Cartonşe galbene: Vitinha '32, Veljovici '47, Cernea '57, C. Cristea '58.
Partida de pe arena Steaua a fost arbitrată de o brigadă formată din Victor Berbecaru (central), Miklos Istvan Nagy şi Iulian Szekely (asistenţi), Cristina Babadac (rezervă). Observatori la acest meci au fost Iosif Robi Urs şi Tudor Constantinescu, supervizor fiind Valentin Alexandru.
La meci au existat grupuri de suporteri contestatari ai finanţatorului FC Steaua, Gigi Becali, care s-au plasat la Tribuna a II-a, Peluza Nord şi Tribuna I. Cei mai vehemenţi contestatari ai conduceri Stelei de la Tribuna a II-a au fost flancaţi de forţele de ordine, iar ceilalţi spectatori prezenţi pe stadion au aplaudat protestele ultraşilor.
Cu o jumătate de oră înainte de începerea meciului, aproximativ 1.000 de suporteri încă mai aşteptau să-şi cumpere tichete pentru meci de la casele de bilete.
La meci de pe arena din Bulevardul Ghencea au fost prezenţi aproape 4.000 de fani, printre aceştia aflându-se Mihai Stoica (preşedinte Unirea Urziceni), Ilie Dumitrescu (fost jucător FC Steaua), Anghel Iordănescu (fost selecţioner al României) şi impresarul Victor Becali.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO