Steluţa Luca nu merge la JO de la Beijing

Handbalista Steluţa Luca a anunţat că a decis să se retragă de la echipa naţională de handbal feminin a României, cu o lună înainte de Jocurile Olimpice de la Beijing.

Share pe Facebook 10 afişări

Steluţa Luca nu merge la JO de la Beijing (Imagine: Mediafax Foto)

"Nu am nici un fel de probleme medicale, să nu se înţeleagă greşit. Pur şi simplu am considerat că fizic nu mai fac faţă la cerinţele de înaltă performanţă ale antrenorului, federaţiei şi suporterilor. Este decizia mea şi vă rog să mi-o respectaţi. Deja am un sentiment de regret, este şi normal pentru că urmează Jocurile Olimpice şi orice sportiv visează să ajungă acolo dar o să mă consolez cu faptul că încă doi ani voi putea să joc la echipa mea de club, echipa mea de suflet, Oltchim Râmnicu Vâlcea. Le voi ţine pumnii fetelor, voi fi alături de ele cu sufletul şi speră să se întoarcă din China cu o medalie olimpică", a spus Luca.

Steluţa Luca a participat până acum la şapte ediţii de Campionate Mondiale, patru Campionate Europene şi la Olimpiada de la Sydney, jucând peste 240 de meciuri oficiale şi marcând peste 1200 de goluri în tricoul naţional. Interul Oltchimului a depus o scrisoare de retragere la Federaţia Română de Handbal pe data de 26 iunie şi a avut duminică dimineaţă o discuţie cu selecţionerul Gheorghe Tadici căruia i-a prezentat decizia sa. "Am avut acordul verbal al domnului Tadici, care mi-a spus că dacă aceasta este decizia mea, mi-o respectă", a spus Luca.

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
STELUŢA LUCA ,
HANDBAL ,
JO ,
BEIJING ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
SITUAŢIE GRAVĂ în Marea Neagră. NAVA SPION a Rusiei a fost SCUFUNDATĂ. Reacţie de ultimă oră a Moscovei! UPDATE