Ţicleanu: Categoric jucăm la victorie în meciul cu CFR Cluj

Tehnicianul echipei Universitatea Craiova, Aurel Ţicleanu, a declarat, vineri, că formaţia sa îşi propune să învingă în meciul cu CFR Cluj, din prima etapă a Ligii I, deşi clujenii sunt favoriţi.

9 afișări
Imaginea articolului Ţicleanu: Categoric jucăm la victorie în meciul cu CFR Cluj

Ţicleanu: Categoric jucăm la victorie în meciul cu CFR Cluj (Imagine: Montaj Foto)

"Un debut cu dreptul ar aduce şi lumea la stadion, dar şi trei puncte importante, fiindcă nu ştiu câte formaţii se vor descurca în faţa CFR-ului în noul sezon. O victorie ne-ar situa în plutonul fruntaş la început şi ar fi o motivaţie suplimentară pentru băieţi. În pregătiri, clujenii au luat mai mereu două goluri pe meci, numai cu Anderlecht nu s-a întâmplat aşa. Au păstrat media şi cu Urziceni în Supercupă, deci din punctul acesta de vedere sunt încrezător că o să marcăm. Dar şi în în urmă cu două luni băieţii au înscris de două ori şi au pierdut. Important este să nu mai primim aşa uşor goluri. Categoric jucăm la victorie, avem şi atuurile noastre, dar trebuie să recunoaştem că adversarul porneşte cu prima şansă", a spus Ţicleanu.

Aurel Ţicleanu a admis că partida cu echipa antrenată de Andrea Mandorlini îi surprinde oarecum nepregătiţi pe olteni.

"Din păcate noi nu suntem la sută la sută din potenţial, dar asta este. Ne-ar mai trebui încă o săptămână şi vreo două meciuri amicale pentru a fi gata. Clujul este în faţa noastră, şi la număr de meciuri amicale, are şi o partidă oficială. Dar putem compensa aceste probleme prin entuziasm, determinare, creştem de la zi la zi. Altceva ar fi dacă am avea tot lotul valid pentru această întâlnire, dacă ar putea evolua David Lopes, Florin Costea, Alex Piţurcă sau Wobay. După patru - cinci etape apar cartonaşele, apar accidentările, iar echipele mari sunt echipele care au jucători mari pe bancă", a afirmat tehnicianul.

Partida Universitatea Craiova - CFR Cluj va disputa sâmbătă, cu începere de la ora 18.00, pe stadionul "Municipal" din Turnu Severin, în prima etapă a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici