Unde au dispărut fotbaliştii din naţionala Iranului

După Qatar şi după tăcerea adoptată la imn, jucătorii ţării asiatice s-au împărţit între republica islamică şi Europa.

4347 afișări
Imaginea articolului Unde au dispărut fotbaliştii din naţionala Iranului

Unde au dispărut fotbaliştii din naţionala Iranului

Comunitatea internaţională stă cu ochii pe fotbaliştii din naţionala Iranului, pentru a urmări eventualele gesturi ostile pe care le-ar putea comite conducerii statului împotriva lor, după ce au refuzat să cânte imnul, la meciurile de la turneul final.

Unii s-au întors acasă, dar mulţi au ales să meargă direct în Europa, fără escală. În Iran, cei mai mulţi dintre aceşti jucători au case şi familii.

Abolfazl Jalali, Rouzbeh Cheshmi şi Hossein Hosseini au reluat antrenamentele, la Teheran, cu Esteghlal, una dintre cele mai de succes echipe din ţară.

În schimb, mulţi au aterizat în Europa. Nu se ştie dacă s-au oprit în Iran, după eliminare. Atacant la Porto, Mehdi Tarem  s-a reîntâlnit cu colegii săi: pe reţelele de socializare ale clubului portughez au fost postate videoclipuri de la antrenamente.

Saman Ghoddos, care joacă la Brentford (echipă din Premier League), s-a întors în Suedia, unde s-a născut, a crescut şi unde locuieşte familia lui.

Sardar Azmoun a aterizat în Germania (joacă la Bayern Leverkusen), în timp ce Amir Abedzadeh se află deja pe teren cu colegii de la Ponferradina, în Segunda spaniolă.

Ali Karimi Jr. s-a întors la Kayseri, Turcia, fiind fotografiat în timpul pregătirlor. Echipa sa, Kayserispor, a declarat într-un comunicat că Majid Hosseini a cerut, în schimb, încă o săptămână liberă după Cupa Mondială. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici