Veste proastă pentru fanii lui Roger Federer. Anunţul făcut de tatăl campionului

  • Tatăl lui Roger Federer a dat o veste proastă fanilor tenisului.
  • Acesta a declarat într-un interviu recent, citat de tennisuptodate.com, că nu crede că fiul său va mai câştiga din nou un turneu de Grand Slam.
2026 afișări
Imaginea articolului Veste proastă pentru fanii lui Roger Federer. Anunţul făcut de tatăl campionului

Opinia generală a specialiştilor din tenis este că elveţianul Roger Federer nu este capabil să câştige din nou un Grand Slam sau orice alt eveniment de anvergură, pur şi simplu din cauza vârstei sale, în condiţiile în care acesta îşi propune să revină în circuitul ATP după ce a suferit practic trei operaţii la genunchi. Ultima dată când Federer a revenit în competiţii nu a fost de bun augur, ceea ce întăreşte opinia celor care consideră că şansele sale la câştigarea unui nou turneu sunt minime.

Se pare că tatăl său, Robert Federer, este de acord parţial cu această opinie. Acestuia i s-a pus această întrebare incomodă în timpul unui interviu, iar răspunsul acestuia cu siguranţă nu îi va face fericiţi pe mulţi fani Federer. Întrebat dacă Roger va mai câştiga vreodată un Grand Slam, acesta a spus: "Nu, nu o va face. Vă rog să nu mă întrebaţi despre asta. Dar, vom vedea..."

Conform sursei citate, Robert Federer nu s-a arătat deloc optimist în această privinţă. Totuşi acesta nu a fost categoric, nevrând să-l considere scos definitiv din cursă pe fiul său. În opinia sa, a-l considera pe Federer lipsit de orice şanse ar fi incorect şi doar timpul va demonstra care va fi adevărul, chiar dacă lucrurile nu arată deloc bine pentru starul elveţian.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici