Victorie fulgerătoare pentru Halep: 6-1, 6-1 în faţa italiencei Schiavone, după un meci care a durat o oră şi 6 minute şi se califică în turul trei al turneului de tenis de la Wimbledon

Jucătoarea de tenis Simona Halep (locul 5 în clasamentul mondial) a câştigat, joi, meciul cu italianca Francesca Schiavone (poziţia 111 WTA), scor 6-1, 6-1, în turul secund al turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, disputat pe iarbă şi dotat cu premii totale de 13.570.000 de euro.

1280 afișări
Imaginea articolului Victorie fulgerătoare pentru Halep: 6-1, 6-1 în faţa italiencei Schiavone, după un meci care a durat o oră şi 6 minute şi se califică în turul trei al turneului de tenis de la Wimbledon

Simona Halep s-a calificat în turul trei al turneului de tenis de la Wimbledon (Imagine AFP / Mediafax Foto)

Partida a durat o oră şi cinci minute. Românca a avut un procentaj foarte bun la primul serviciu, 80%, şi a concretizat 6 dintre cele 7 şanse de break avute. Halep şi-a cedat o singură dată serviciul.

Simona a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 18, faţă de cele 11 ale italiencei, şi acelaşi număr de erori neforţate, 14.

Pentru un loc în optimile de finală de la Wimbledon, Halep se va duela cu olandeza Kiki Bertens (locul 28 WTA). Bertens a trecut în primele două tururi de letona Jelena Ostapenko (34 WTA), scor 6-3, 6-2, şi de nemţoaica Mona Barthel (poziţia 68 WTA), scor 6-4, 6-4. Olandeza în vârstă de 24 de ani se află în cel mai bun moment al carierei, după ce a ajuns în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Roland Garros şi a câştigat turneul de la Nurnberg. Totuşi, Bertens preferă suprafeţele lente, de zgură, pe care a reuşit cele mai bune performanţe. La Wimbledon, Bertens nu a depăşit niciodată turul doi.

După accederea în runda a treia a competiţiei de Mare Şlem, Simona Halep şi-a asigurat 130 de puncte în clasamentul WTA şi un cec în valoare de 100.000 de euro.

Simona Halep (24 de ani) nu are puncte de apărat în cadrul competiţiei de la Londra, întrucât a fost eliminată încă din primul tur în 2015. Cea mai bună performanţă a fost înregistrată de către constănţeancă în 2014, semifinale pe iarba de la All England Club.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici