Violenţe între suporteri şi stewarzii în tribune, la meciul România - Belgia - FOTO

Stewarzii de la Peluza Nord au dispersat un grup de aproximativ 500 de fani în minutul 19 al partidei amicale România - Belgia, care se dispută la ora transmiterii acestei ştiri pe Arena Naţională, după ce aceştia au desfăşurat un banner şi au aprins o torţă.

603 afișări
Imaginea articolului Violenţe între suporteri şi stewarzii în tribune, la meciul România - Belgia - FOTO

Violenţe între suporteri şi stewarzii în tribune, la meciul România - Belgia (Imagine: Marius Dobrescu/Mediafax Foto)

În minutul 18, fanii din spatele porţii apărate de Tătăruşanu în prima repriză au desfăşurat un banner pe care scria "Pe toţi naşii i-aţi legat, doar pe unul l-aţi uitat", au început să scandeze "DNA, DNA" şi au aprins o torţă. Stewarzii din zonă au încercat să-i disperseze pe fani, reuşind să facă acest lucru în huiduielile spectatorilor prezenţi în arenă.

Stewarzii au eliberat sectorul, după care l-au împrejmuit. Când spectatorii au început să arunce în ei cu beţele de la steaguri, stewarzii au reţinut cel puţin trei suporteri, pe unul dintre aceştia lovindu-l de mai multe ori cu picioarele în zona superioară a corpului.

De asemenea, cei aproximativ 7.000 de spectatori care asistă la meci l-au înjurat pe preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, şi au scandat "Mitică la puşcărie".

La pauză, scorul este egal, 1-1, după golurile marcate de Maxim '32, respectiv Benteke '23.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici