Vlad Munteanu, noul administrator special al clubului Universitatea Cluj

Adunarea Generală a acţionarilor clubului FC U Cluj a decis înlocuirea administratorului special Ioan Mărginean, care îşi dăduse demisia din funcţie la 30 octombrie, cu fostul fotbalist dinamovist Vlad Munteanu.

226 afișări
Imaginea articolului Vlad Munteanu, noul administrator special al clubului Universitatea Cluj

Vlad Munteanu (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

Vlad Munteanu, în vârstă de 32 de ani, a fost prezentat oficial, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti, la care a participat şi fostul administrator special Ioan Mărginean.

"Domnul Mărginean şi-a înaintat demisia la 30 octombrie şi potrivit legii se impunea numirea unui alt administrator special, care să reprezinte clubul în procedura insolvenţei. Sper ca domnul Vlad Munteanu să-şi ducă la bun sfârşit mandatul şi U Cluj să iasă din procedura insolvenţei. U Cluj este singurul club dintre cele aflate în isolvenţă care se află în perioada de reorganizare. Planul de reorganizare, aşa cum a fost confirmat de judecătorul sindic, prevede o perioadă de patru ani în derulare, în care se vor achita datoriile curente. Acum există mijloace financiare de plată, clubul este stabil din punct de vedere fiinanciar. Există mijloace financiare pentru acoperirea tuturor cheltuielilor. Între aceste surse de finanţare o componentă destul de mare o are contribuţia domnului Walter. Tot ce rămâne de acoperit a suportat de dumnealui şi avem promisiunea că va susţine în continuare", a declarat reprezentantul administratorului judiciar al clubului, Marieta Anastasescu.

Vlad Munteanu a comparat clubul clujean cu un monstru rănit în orgoliu: "Azi cu un ochi plâng şi cu unul rând. Am confirmarea oficială că am agăţat ghetele în cui, dar în acelaşi timp sunt bucuros că am oportunitatea de a lucra la un club foarte mare, alături de un patron care are cunoştinţă despre fotbal. Sper să fie încontinuare alături de noi, pentru a reveni acolo unde ne e locul. Din punct de vedere sportiv, e clar că avem nevoie de puncte pentru a ne salva de la retrogradare. Din punct de vedere administrativ, cred că într-un an şi jumătate vom identifica oamenii din Cluj cu acest brand. Este un lucru la care ţin mult. Vreau ca oamenii din oraş să trăiască din nou pentru culorile clubului şi pentru ideea «U». Trebuie să reluăm urgent relaţiile şi cu Universitatea din Cluj. Cred că prin această asociere de imagine, dacă dânşii vor dori să facem un parteneriat, putem continua şi educaţia jucătorilor, un lucru foarte important. Consider că autorităţile locale pot fi implicate până la un anumit punct, dacă vor avea bunăvoinţa. Dacă vor avea plăcerea să stăm de vorbă o vom face, le voi prezenta modalitatea mea de lucru. Din punctul meu de vedere, Universitatea Cluj este un monstru rănit în orgoliu, care este adormit. Dacă vom reuşi cu oamenii de afaceri, cu autorităţile să-l trezim va fi foarte bine. Dacă nu vom încerca alături de acelaşi om să ducem proiectul până la capăt".

Referitor la susţinerea de către autorităţile locale, Munteanu crede că factorul politic este determinant: "Cred că autorităţile locale se vor implica dacă vor vedea o linie sportivă. Deocamdată nu avem susşinerea pe care o au alte clubuluri, există două echipe în oraş, şi e cred şi un factor politic care îi împiedică să ia o decizie la ce echipă să se implice".

Fostul administrator special al clubului, Ioan Mărginean, consideră că U Cluj are dreptul să continue în Liga I, mai ales că beneficiază de sprijinul financiar al acţionarului Florian Walter. "Au fost ani grei la Universitatea. Am deţinut aproape toate funcţiile în cadrul clubului, am întâmpinat foarte multe greutăţi din partea autorităţilor locale. A fost o lipsă totală de colaborare. Eu am decis să continui şi după decizia domnului Walter de a se retrage. Dacă nu am fi intat în procesul de insolvenţă am fi avut probleme şi mai mari, s-a dovedit că a fost binevenit. Din păcate e tot mai greu cu constituirea oamenilor care să contribuie la buget. Bugetul clubului practic a lipsit cu desăvârşire, am trăit din drepturile de televiziune. Nu am reuşit să aducem jucători pentru că în planul de organizare nu erau prevăzute sume pentru aşa ceva. Nu am putut să constituim un lot competitiv apoi totul a culinat cu un reproş al galeriei. Atunci ca să iau presiunea de pe echipă am zis că e mai bine să demisionez, apoi am avut plăcuta surpriză ca după demisia mea domnul Walter să se implice din nou. Şi acum salariile sunt asigurate tot de dânsul, echipa nu are niciun fel de probleme din acest punct de vedere. Sper ca lucrurile să se îndrepte pentru că Universitatea are posibilitatea şi istoria îi dă dreptul să continue în Liga I", a spus Mărginean.

Fostul fotbalist Vlad Munteanu a evoluat în cariera de jucător la formaţiile FCM Bacău, Dinamo Bucureşti, FCM Câmpina, FC Naţional, Energie Cottbus, VfL Wolfsburg, AJ Auxerre, Arminia Bielefeld, FSV Frankfurt şi Concordia Chiajna.

Clubul clujean este în insolveţă şi se află în faza aplicării planului de reorganizare care se întinde pe o perioadă de patru ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici