EMOŢIONANT - Copiii obezi îşi prezintă DRAMA întregii lumi: "Greutatea mea poate fi amuzantă pentru tine, dar pe mine mă omoară" - VIDEO

Copiii obezi şi-au mărturisit dramele prin care trec din pricina greutăţii lor. Clipurile sunt menite să îi şocheze pe părinţi pentru ca aceştia să ia atitudine şi să schimbe regimul alimentar al copiiilor lor.

1329 afișări
Imaginea articolului EMOŢIONANT - Copiii obezi îşi prezintă DRAMA întregii lumi: "Greutatea mea poate fi amuzantă pentru tine, dar pe mine mă omoară" - VIDEO

EMOŢIONANT - Copiii obezi îşi prezintă drama întregii lumi: "Greutatea mea poate fi amuzantă pentru tine, dar pe mine mă omoară" - VIDEO

Campania a fost realizată de Children's Healthcare din Atlanta şi prezintă câţiva copii supraponderali din statul Georgia, informează Daily Mail.

Mesajele pe care feţele triste ale copiiilor le transmit sunt: "Este greu să fii o fată micuţă, dacă nu eşti" sau "Greutatea mea poate să fie amuzantă pentru tine, dar pe mine mă omoară!".

Clipurile au stârnit reacţii negative din partea celor care le-au văzut, o persoană publicând pe Facebook următorul comentariu: "Opriţi ruşinea, statisticile şocante şi tacticile de îngrijorare şi începeţi să le oferiţi acestor copii şi părinţilor lor sugestii şi soluţii".

"Depinde de ceea ce vrem să facem cu aceste reclame. Dacă vrem să atragem atenţia şi să spunem că obezitatea este o problemă, atunci acestea pot fi eficiente. Dacă ne propunem stigmatizarea socială din pricina greutăţii, atunci i-ar putea face pe oameni să se simtă prost în legătură cu asta", a declarat cercetătorul în materie de obezitate infantilă Marsha Davis pentru The Atlanta Journal Constitution.

"Stigmatizarea nu este un factor motivaţional eficient. Indiferent că sunt copii sau adulţi, este mult mai probabil ca cei care sunt necăjiţi sau stigmatizaţi să mănânce nesănătos şi să evite mişcarea", a susţinut şi psihologul de la Universitatea Yale Rebecca Puhl, pentru Associated Press. "Trebuie să fim siguri că luptăm împotriva obezităţii, nu împotriva persoanelor obeze", a continuat psihologul.

Una dintre fetele din clipuri, Maya Walters, a povestit la emisiunea "Today show" cum a fost îndemnată de mama sa să participe la campanie: "La început, am avut o mică ezitare. Apoi mi-am spus «Încearcă» şi în momentul în care am ajuns acolo am văzut cu adevărat o mare oportunitate".

Georgia este pe locul doi în Statele Unite în ceea ce priveşte rata de obezitate a locuitorilor, cu un procent de 21.3%, pe prima poziţie aflându-se statul Mississippi, cu un procent de 21.9%.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici