În premieră, şase pinguini au fost operaţi de cataractă şi au primit lentile personalizate

Şase pinguini în vârstă au primit lentile oculare personalizate în timpul unei intervenţii chirurgicale de îndepărtare a cataractei. Procedura care reprezintă o premieră mondială a fost realizată la o grădină zoologică din Singapore.

237 afișări
Imaginea articolului În premieră, şase pinguini au fost operaţi de cataractă şi au primit lentile personalizate

Sursa -WWF

Medicii veterinari de la Mandai Wildlife Group au anunţat că şase pinguini bătrâni au fost supuşi unei operaţii de cataractă în urmă cu două luni şi ulterior şi-au revenit complet. Este vorba despre trei pinguini regali cu vârsta de 20 de ani şi trei pinguini Humboldt, cu vârste cuprinse între 7 şi 13 ani, care trăiesc în Jurong Bird Park din Singapore.

„Am observat tulburarea ochilor şi mişcarea lor ca şi cum ar avea dificultăţi în a vedea lucrurile din faţa lor", a declarat medicul veterinar Ellen Rasidi, explicând decizia de a îndepărta cataracta.

Pinguinii regali au primit implanturi de lentile personalizate, a spus Gladys Boo, un medic veterinar oftalmolog care a luat parte la operaţii, Intervenţia reprezintă „o piatră de hotar în medicina veterinară", a mai spus medicul. Lentilele au fost realizate la comandă în Germania, cu măsurători precise pentru a se potrivi la ochiul fiecărui pinguin. Procesul a durat două luni, a explicat Boo.

„Fiind o specie mai mare, pinguinii regali au ochii suficient de mari şi de stabili pentru a ţine lentilele personalizate la locul lor, aşa că am decis să urmăm această procedură în premieră mondială pentru a le îmbunătăţi şi mai mult vederea mai presus de îndepărtarea cataractei", a spus ea.

După operaţie, toţi cei şase pinguini nu au avut voie să intre în apă, iar îngrijitorii grădinii zoologice le-au administrat picături pentru ochi de două ori pe zi. Îngrijitorii şi veterinarii au anunţat că au observat „o creştere a capacităţii de reacţie şi a nivelului de activitate" a pinguinilor în urma operaţiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici