COMENTARIU: Despre reuniunile unde se decide totul despre nimic

Eliminând cuvintele de legătură şi expresiile comune, a ieşit că preşedintele în cauză – numele nu mai este important acum – repetase atâta amar de ani cam acelaşi lucru: „România trebuie”.

Am reluat experimentul şi la final de mandate şi, ce să vezi, „România trebuia” în continuare; o repetiţie degeaba, de-a lungul a zece ani, care a trasat un soi de direcţie spre niciunde, dând impresia că ştim şi ce vrem şi cum să facem.

Mi-am adus aminte de „România trebuie” ascultând şi citind declaraţiile celor trei lideri europeni, Angela Merkel, François Hollande şi Matteo Renzi, care s-au întâlnit pe insula Ventotene – un loc simbolic – în ceea ce presa a numit, bulversată poate de caniculă şi de lipsa de subiecte specifică sezonului estival, „o reuniune decisivă pentru viitorul Europei”.

La conferinţa de presă de rigoare, ţinută pe portavionul Garibaldi – un alt loc simbolic – cei trei ne-au asigurat că Europa va continua să existe şi fără Marea Britanie, că vor fi luate măsuri de consolidare a securităţii şi pentru prevenirea terorismului, că vor fi asigurate locuri de muncă tinerilor şi toate statele vor avea creştere economică, ba mai mult, bătrânul continent îşi va spori apărarea împotriva valului de violenţă extremistă.

Pe scurt, „Europa trebuie....”.

Întâlnirea este o avanpremieră a summitului din 16 septembrie de la Bratislava, pe tema viitorului Europei; acolo, 27 de şefi de state vor conchide, desigur, că „Europa trebuie...”, în continuare.

În aceeaşi logică, să enumerăm câteva chestiuni pe care „Europa trebuie” musai să le facă, pentru a rămâne, aşa cum este şi firesc, un pol de putere şi de interes economic. Asta dincolo de suma de clişee pe care liderii s-au obişnuit a le repeta, şi care s-au golit, cumva, de sens: vorbesc de slujbe pentru tineri în condiţiile în care un român din patru şi un spaniol din trei, sub 25 de ani, nu îşi găsesc de lucru.

Europa trebuie să renunţe la politica de austeritate, chiar dacă o astfel de măsură riscă să o nemulţumească pe Angela Merkel, mare amatoare de „austerităţi”. Joseph Stiglitz spune că economiile europene performante sunt aşa doar comparându-le cu cele mai puţin performante, şi nu pentru că ar merge bine la nivel fundamental. Politica de austeritate trebuie înlocuită de un set de politici de creştere, finanţate din fonduri europene; o eternă dispută între naţiunile „leneşe” din sud şi cele „harnice” din nordul continentului este doar un joc politicianist nătâng. Economii puternice, precum cea italiană, nu suferă din cauză că oamenii au devenit mai leneşi sau mai puţin productivi, ci pentru că politicile şi instituţiile europene nu s-au adaptat la noua realitate economică a lumii. Banca centrală europeană ar trebui să se preocupe nu numai de inflaţie, ci şi de combaterea şomajului, de creştere şi de stabilitate.

Europa unită şi puternică despre care vorbesc Merkel, Hollande, Renzi nu va apărea din birocraţie, din legislaţie impusă şi din măsuri economice discreţionare. Piaţa unică şi idealurile comune europene par a fi construcţii grandioase, dar în acest moment sunt doar o butaforie, decoruri cu faţade pictate frumos, dar sprijinte în spate de buşteni negeluiţi. Pentru a împlini construcţia, Europa chiar trebuie...