Video MEDIAFAX HEADLINES

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri ale zilei.

146 afișări

Cioloş la videoconferinţa pe tema inundaţiilor: E regretabil că sunt oameni care şi-au pierdut viaţa

Premierul Dacian Cioloş a spus, marţi, în cadrul videoconferinţei cu prefecţii, că e regretabil faptul că sunt oameni care şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor recente şi le-a cerut prefecţilor să anunţe în cazul în care există localităţi izolate din cauza distrugerii infrastructurii.

Hidroelectrica iese din insolvenţă după patru ani de la decizia luată de guvern, care a stârnit revolta bancherilor şi a ”băieţilor deştepţi” din energie

Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în iunie 2012 în urma unei decizii extrem de controversate luate de premierul Ponta, care tocmai se instalase la Palatul Victoria. Prin insolvenţă, compania putea să îşi cureţe contractele cu "băieţii deştepţi", cei care luau energie la un preţ mic şi o vindeau în piaţă la un preţ mai mare, scrie Ziarul Financiar.

Fostul preşedinte al ANAF, Gelu Diaconu, audiat la DNA

Fostul preşedinte al ANAF, Gelu Diaconu, a ajuns marţi dimineaţa la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind citat de procurori în dosarul în care este cercetat pentru abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului.

Faţada clădirii Guvernului a fost acoperită cu un banner uriaş pe care scrie "Brâncuşi e al tău" - FOTO

Faţada clădirii Guvernului a fost acoperită, marţi, cu un banner uriaş pe care scrie "Brancuşi e al tău, aşa cum şi ţara asta e a ta" şi adresa siteu-lui www.brancusiealmeu.ro, acţiune care are loc în cadrul campaniei de strângere de fonduri pentru achiziţionarea sculpturii "Cuminţenia Pământului".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici