Video ŞTIRILE OREI 09.00

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 09.00

79 afișări

A doua rundă negocieri între Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene privind desemnarea procurorului şef european are loc azi, la Strasbourg, după ce discuţiile de săptămâna trecută s-au încheiat fără niciun rezultat. Laura Codruţa Kovesi este candidatul ales de comisiile parlamentare, în timp ce francezul Jean-François Bohnert este alegerea Consiliului UE.

Fostul premier Mihai Tudose a fost transportat de urgenţă ieri la spital, după ce ar fi suferit un infarct. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că fostul premier Mihai Tudose este ”în acest moment stabil”, după ce i-au fost montate două stenturi în urma infarctului extins suferit în cursul zilei.

Elena Udrea a reacţionat la intenţia Înaltei Curţi de a transmite trei întrebări Curţii de Justiţie Europene privind respectarea unei decizii CCR când sunt afectate interese financiare europene, subliniind că sesizarea nu are legătură cu dosarul Gala Bute, deoarece ţinta este nerespectarea hotărârilor CCR.

Alianţa Nord-Atlantică a consolidat prezenţa militară în zona Mării Negre, inclusiv în România, ca reacţie la acţiunile "agresive" comise de Rusia, a afirmat, în cursul vizitei în Georgia, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.

Cele două avioane ale forţelor aeriene ruseşti care au aterizat duminică pe un aeroport din Venezuela ar fi avut la bord membrii ai forţelor speciale ruse, printre care şi specialişti în securitate cibernetică, a transmis un oficial guvernamental american, citat de Reuters.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici