Rusia a trimis specialişti în securitate cibernetică în Venezuela

Cele două avioane ale forţelor aeriene ruseşti care au aterizat duminică pe un aeroport din Venezuela ar fi avut la bord membrii ai forţelor speciale ruse, printre care şi specialişti în securitate cibernetică, a transmis un oficial guvernamental american, citat de Reuters.

1085 afișări
Imaginea articolului Rusia a trimis specialişti în securitate cibernetică în Venezuela

Rusia a trimis specialişti în securitate cibernetică în Venezuela -surse

Oficialul american a transmis că Statele Unite analizează încă situaţia, considerată de Administraţia de la Washington „o escaladare nechibzuită” a crizei din Venezuela.

Guvernul din Venezuela a confirmat aterizarea a două aeronave ruse şi a transmis că operaţiunea a fost autorizată de preşedintele Nicolas Maduro, dar nu a oferit mai multe detalii.

Mobilizarea personalului militar rus în Venezuela este percepută drept o încercare a Rusiei de a-l proteja pe Nicolas Maduro de o schimbare a regimului, a transmis sursa guvernamentală

Ministerul de Externe rus a transmis marţi că prezenţa unor „spacialişti ruşi” în Venezuela face parte dintr-un acord militar de cooperare încheiat între cele două ţări, fără să ofere mai multe detalii.

Secretarul american de Stat Mike Pompeo a avut luni o discuţie telefonică cu Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, în care i-a transmis că Administraţia de la Washington „nu va ignora” faptul că Administraţia de la Moscova îl susţine pe Nicolas Maduro.

Două avioane ale forţelor aeriene ruseşti în care se aflau un oficial rus din domeniul apărării şi aproximativ 100 de soldaţi au aterizat pe aeroportul principal din Venezuela, a transmis duminică un jurnalist din Venezuela, pe fondul întăririi relaţiilor dintre Caracas şi Moscova. Un site web de monitorizare a zborurilor a arătat două avioane care au plecat vineri de pe un aeroport militar rus şi un alt avion a părăsit Caracas duminică.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis să îl recunoască pe Juan Guaidó, liderul opoziţiei, ca fiind preşedinte interimar al Venezuelei. Juan Guaidó, şeful Adunării Naţionale din Venezuela, s-a autoproclamat preşedinte interimar al ţării, contestându-l oficial pe preşedintele Nicolás Maduro în contextul crizei politice grave.

Nicolas Maduro tocmai a început al doilea mandat de preşedinte al Venezuelei, dar zeci de mii de persoane continuă protestele, denunţând fraude electorale.

Administraţia Vladimir Putin a avertizat că va face totul pentru apărarea preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, după ce, pe fondul speculaţiilor privind o presupusă invazie militară prin Columbia, Casa Albă a reiterat că preşedintele Donald Trump menţine "toate opţiunile". De asemenea, China, Turcia, Cuba şi Siria îl susţin pe Nicolas Maduro.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici