Video ŞTIRILE OREI 12.00

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 12.00

178 afișări

Ministrul Sănătăţii a declarat oficial epidemie de gripă, deoarece au fost înregistrate trei săptămâni consecutive în care numărul cazurilor diagnosticate cu virusul gripal l-a depăşit pe cel estimat. Nu se pune problema de carantină în spitale, însă accesul vizitatorilor este limitat, iar decizia închiderii şcolilor este luată la nivel local, a mai anunţat Sorina Pintea.

Executivul urmează să aibă o şedinţă, vineri sau sâmbătă, pentru aprobarea bugetului pentru anul 2019 au declarat surse politice pentru MEDIAFAX. O şedinţă a birourilor permanente reunite va fi convocată cel mai probabil sâmbătă pentru stabilirea calendarului, a anunţat preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu.

Profesoara din Ploieşti înjunghiată în faţa cancelariei de un fost elev al şcolii a trecut cu bine peste operaţie. Agresorul, care fusese exmatriculat la propunerea femeii, a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie propus instanţei cu mandat de arestare.

Conducerea Metrorex a hotărât să reducă de la 1 leu la 50 de bani pe oră tariful pentru parcarea de la Terminalul Străuleşti, după ce s-a constatat că gradul de ocupare al parcării este unul foarte mic. Noul tarif va intra în vigoare din data de 4 februarie.

Peste 1.500 de curse aeriene au fost anulate ieri şi azi, în Statele Unite, din cauza condiţiilor severe de vreme, inclusiv temperaturi foarte severe şi ninsoare abundentă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici