Istoria pe ani

Luni, 16 septembrie 1996 / 15:55:00 – Tratatul româno-ungar a fost semnat

Luni, 16 septembrie 1996 / 15:55:00 – Tratatul româno-ungar a fost semnat
TIMIŞOARA, 16 sep (MEDIAFAX) - România şi Ungaria au semnat, luni, la Timişoara, Tratatul de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate. Documentul a fost semnat de către premierul român, Nicolae Văcăroiu şi omologul său ungar, Gyula Horn. Premierul Văcăroiu a declarat, după semnare, că procesul negocierilor a fost "plin de asperităţi, nu lin", tocmai datorită importanţei acestui document El a precizat că, deşi negocierile pe marginea Tratatului au început acum cinci ani, un progres semnificativ s-a înregistrat doar după instalarea, în 1994, a guvernului condus de Gyula Horn. Între timp, Ungaria a devenit principalul partener economic al României dintre ţările vecine, a mai arătat Văcăroiu. Premierul Gyula Horn a declarat că atît Budapesta, cît şi Bucureştiul doresc să reglementeze problemele în dispută în spirit european. "Dorim să punem capăt epocii jignirilor reciproce şi să nu permitem ca demnitatea cetăţeanului român sau ungar să fie lezată", a declarat Horn, după semnarea documentului. El a adăugat că, chiar dacă vor exista discuţii contradictorii, Tratatul consfinţeşte dorinţa părţilor de înţelegere şi respect reciproc. "Reglementarea în mod european a problemei minorităţilor ne ajută să eliminăm o sursă importantă de tensiune în relaţiile bilaterale şi demonstrează maturitatea noastră în perspectiva integrării europene", a declarat Horn. Negocierile pentru semnarea Tratatului au început cu patru ani şi jumătate în urmă. Principala piedică în calea definitivării rapide a textului documentului a fost stabilirea drepturilor minorităţilor etnice, în special problema introducerii Recomandării 1201 a Consiliului Europei. Partea română a ţinut ca eventuala introducere în text a acestei prevederi să fie însoţită de o interpretare care să excludă posibilitatea folosirii Recomandării pentru obţinerea de drepturi colective şi autonomie pe criterii etnice pentru minoritatea maghiară. Părţile au încercat redactarea mai multor variante ale textului interpretativ, apelînd şi la experţi din cadrul Consiliului Europei. România şi Ungaria au căzut de acord, luna trecută, asupra unei interpretări care stipulează că Recomandarea nu poate fi folosită pentru obţinerea de drepturi colective sau autonomie teritorială pe criterii etnice. La ceremonia semnării au participat, printre alţii, preşedintele Ion Iliescu şi ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu. Au mai fost prezenţi liderul CDR, Emil Constantinescu, preşedintele PNŢCD, Ion Diaconescu, preşedintele PAC, Nicolae Manolescu, Otto Weber, Adrian Severin, Horia Rusu şi Nicolae Cerveni. Partea ungară a fost reprezentată de ministrul de Externe, Laszlo Kovacs, ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Ferenc Szöcs, oficiali guvernamentali.

Te salut, călătorule.

Îţi spun călătorule pentru că, de 20 de ani, ai călătorit împreună cu noi pe tărâmul informaţiei.

Pentru a aniversa aceşti 20 de ani, te vom duce într-o călătorie în timp.Fă-te confortabil, te vei revedea, te vei emoţiona şi îţi vei aminti poveşti de istorie trăită împreună.

Tu ai făcut istoria, iar noi ţi-am fost purtătorul de cuvânt.

Mergi mai departe

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici