„Independenţa justiţiei este în pericol în Polonia. Cineva care acordă atât de puţin respect statului de drept trebuie să accepte că se izolează din punct de vedere politic. UE nu poate să stea şi să urmească în mod inactiv. Statul de drept şi democraţia reprezintă fundamentul Uniunii Europene. Sunt de acord cu o analiză din partea Comisiei Europene privind sancţiuni specifice”, a spus Maas într-un interviu pentru cotidianul Bild.
Senatul polonez a adoptat, sâmbătă, proiectul de lege privind reformarea Curţii Supreme, despre care partidele din opoziţie şi Uniunea Europeană consideră că vor eroda independenţa sistemului judiciar şi vor submina democraţia.
Proiectul de lege a fost depus de partidul naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) şi a fost adoptat joi şi de camera inferioară a Parlamentului. Pentru a deveni lege, documentul trebuie să fie promulgat de către preşedintele Andrzej Duda, care are la dispoziţie 21 de zile.
Preşedintele Poloniei a depistat anumite deficienţe în proiectul de lege privind reformarea Curţii Supreme, dar nu a precizat dacă îl va respinge sau va cere un aviz din partea unei instanţe speciale, Tribunalul Constituţional al Poloniei.
Citeşte şi: Proiectul de lege pentru reformarea Curţii Supreme, adoptat de Polonia. Partidele din opoziţie şi UE consideră că actul normativ va eroda independenţa justiţiei/ Preşedintele polonez vede anumite deficienţe în proiect
Citeşte şi: UE ameninţă Polonia cu sancţiuni, pe fondul reformelor din sistemul judiciar care ar pune instanţele sub jurisdicţia guvernului