Într-un articol publicat în The National Enquirer, actorul Dominick Brascia spune că Charlie Sheen l-a violat pe Corey Haim, în timpul filmărilor la pelicula Lucas, în 1986: „Mi-a spus că au făcut sex şi că au fumat iarbă. Haim a povestit şi că după această întâmplare Sheen a devenit foarte rece şi l-a respins”.
Potrivit unui comunicat către The Hollywood Reporter, reprezentanţii lui Sheen spun că actorul neagă în mod categoric aceste acuzaţii.
Potrivit The Equirer, Brascia declară că întâlnirea de atunci dintre Sheen şi Haim a fost confirmată de alte zeci de surse care susţin că Haim a mărturisit cum Sheen l-a abuzat în timpul filmărilor la Lucas. Haim avea doar 13 ani atunci, iar Sheen, 19, ceea ce înseamnă că respectivul act sexual poate fi considerat viol chiar dacă a fost dat consimţământul.
De asemenea, au existat informaţii potrivit cărora şi Brascia ar fi întreţinut relaţii sexuale cu Haim, afirmaţie pe care acesta a respins-o.
O poveste despre Haim abuzat sexual apare şi în memoriile lui Corey Feldman, Coreyography, unde acesta scrie despre o presupusă întâlnire între Haim şi un co-star adult fără a da însă nume. Potrivit lui Feldman, actorul mai mare i-ar fi spus lui Haim că este perfect normal ca adulţii şi băieţii în această meserie să întreţină relaţii sexuale, că este ceea ce bărbaţii fac.
Haim a murit în 2010, la vârsta de 38 de ani.


Citeşte şi: Bărbatul care a fugit de la accidentul din zona Baicului din Capitală, în urma căruia patru maşini au luat foc şi o persoană a murit, a fost reţinut
Citeşte şi: Cum se schimbă salariile după mutarea CAS de la angajator la angajat. Exemplu – calculul Finanţelor
Citeşte şi: Revoluţia fiscală | Care sunt principalele schimbări aduse Codului Fiscal modificat miercuri prin OUG – FOTO DOCUMENT prezentat de Guvern