Peste 77% din companii au avut de suferit din cauza unui atac cibernetic în ultimele 12 luni, o creştere a atacurilor în care DDoS şi sistemele POS au fost principalii vectori agravează situaţia, în special în perioada vânzărilor de Crăciun, atunci când sunt mai mulţi cumpărători în magazin decât în mod normal, potrivit Kaspersky.
Cercetarea arată că, pe parcursul anului trecut, a fost o explozie (până la 16%) atât a atacurilor DDoS, cât şi a celor în care erau folosite vulnerabilităţi ale terminalelor POS. Aceste date indică faptul că, indiferent ce tip de furt plănuiesc infractorii cibernetici în această perioadă, e foarte posibil să folosească atacurile DDos sau vulnerabilităţile sistemelor POS.
În anul 2017 au fost observate mai multe breşe de securitate, raportate în sistemele de plată ale unor branduri precum Chipotle, Hyatt Hotels şi, recent, Forever 21.
Conform celui mai nou raport DDoS Intelligence, şi Kaspersky Lab a înregistrat o creştere ca număr şi răspândire geografică a atacurilor DDoS iniţiate de botnet-uri, în cel de-al treilea trimestru al anului 2017 fiind identificate ţinte în 98 de ţări (comparativ cu 82, în al doilea trimestru).
Infractorii cibernetici pot să pună în scenă atacuri DDoS pentru a cere o răscumpărare sau pentru că reprezintă nişte competitori lipsiţi de etică. De asemenea, pot să folosească sistemele POS ca o poartă de acces pentru atacurile direcţionate sau să fure datele de autentificare sau banii utilizatorilor, avertizează Kaspersky.
Kaspersky Lab recomandă păstrarea platformelor de e-commerce actualizate pentru că fiecare nouă actualizare poate să conţină patch-uri importante care să facă sistemul mai puţin vulnerabil în faţa infractorilor cibernetici. De asemena, se recomandă comercianţilor să se asigure că pe terminalele POS folosite rulează cea mai recentă versiune de software şi să schimbe parolele prestabilite.
Kaspersky Lab este o companie globală din domeniul securităţii cibernetice.
Citeşte şi: Revoluţia fiscală. Avertisment transmis lui Dragnea şi Tăriceanu: Mulţi angajatori refuză să mărească brutul angajaţilor, în contextul reformei fiscale
Citeşte şi: Contractul de consultanţă pentru expropierea imobilelor de pe Magistrala 6 metrou a fost publicat în SEAP
Citeşte şi: Federaţia Operatorilor Români de Transport intenţionează să organizeze proteste în ianuarie 2018 din cauza majorării accizei la carburanţi
Citeşte şi: Generalul (r) Marcel Opriş, fost director al STS a devenit preşedinte al CA al CymbIoT Romania
Citeşte şi: Sondaj: Peste 60% dintre angajaţi nu se aşteaptă la o mărire de salariu în următoarele şase luni, Anul 2018 va aduce o migrare masivă a forţei de muncă între companii