Potrivit unui comunicat de presă trimis, joi, de Consiliul Judeţean (CJ) Harghita, la Băile Tuşnad este o ”situaţie intolerabilă” din cauza urşilor.
”Sunt foarte mulţi urşi în oraş, aceştia umblă pe străzile oraşului, acolo unde sunt copii şi persoane în vârstă. În cursul lunii iulie ursul a atacat două persoane şi a pătruns de mai multe ori în dependinţe, pensiuni în căutarea de hrană, iar acum în perioada în care se coc fructele, urşii pătrund zilnic în curţile oamenilor”, potrivit CJ Harghita.
De asemenea, potrivit sursei citate, locuitorilor le este teamă şi susţin că degeaba depun plângeri.
”Cea mai recentă incursiune a avut loc la Băile Tuşnad azi-noapte, când ursul a intrat într-una din casele Fundaţiei Sfântul Francisc, la Centrul de protecţie a copilului Sfântul Ladislau, unde a căutat mâncare. Consilierul judeţean Kolozsvári Tibor, coordonatorul centrului, a relatat că azi-noapte, în jurul orei 2.00, ursul a pătruns în clădire, pe intrarea principală. În căutarea de hrană a distrus frigiderul din clădirea care adăposteşte cincizeci de copii. A apelat jandarmii care au sosit la faţa locului după mai bine de 20 de minute, timp de reacţie foarte lung”, potrivit comunicatului trimis de CJ Harghita.
Locuitorii au fost invitaţi să participe, joi, la un forum pe tema urşilor, iar vineri se va organiza o dezbatere tot pe această temă, la care a fost invitată şi ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.
Citeşte şi: Noi greşeli gramaticale comise de ministrul Valentin Popa: „Manualele şcolare este un subiect intens”
Citeşte şi: Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir salută OUG propusă de ministrul Toader: Protocoalele secrete trebuie declarate ilegale, iar cei vizaţi trebuie graţiaţi
Citeşte şi: Circulaţie blocată pe DN 1 Ploieşti – Braşov din cauza aluviunilor/ Coloana de maşini se întinde pe o distanţă de doi kilometri | FOTO, VIDEO
Citeşte şi: Mihai Fifor: Am discutat cu omologul britanic despre agresivitatea Rusiei şi militarizarea Mării Negre
Citeşte şi: Curtea de Apel Bucureşti respinge cererea lui Elan Schwartzenberg de revocare a arestului preventiv
Citeşte şi: Ministrul Educaţiei: Bursele românilor de pretutindeni şi ale etnicilor români vor creşte/ La cât se ridică mărirea şi de când va fi aplicată
Citeşte şi: Femeie accidentată de o maşină a Poliţiei pe Şoseaua Olteniţei din Capitală.Tramvaie blocate în zonă