COMENTARIU Lelia Munteanu:Tainiţe

Dacă de la Simonpetra cobori abrupt spre mare, printre jnepeni şi grohotiş, pe cărările sălbatice ale Athosului, ajungi, într-un ceas de vreme, pe ţărmul de piatră al Egeei, la mănăstirea Grigoriu.

Lăcaşul a fost rezidit din temelii de Ştefan cel Mare, în zorii celui de-al XVI-lea veac, după ce piraţii îl trecuseră prin foc şi sabie.

Binecredincioasa Doamnă Maria de Mangop l-a dăruit cu o icoană a Sfintei Fecioare, a cărei lumină, trecând prin ziduri, mai luminează încă drumul corăbiilor pe mare.

Când aghioriţii dorm, între Pavecerniţă şi Miezonoptică, minţile lor se roagă singure, după tipic.

Atunci se ridică focuri pe comorile tainiţelor. Fiecare, scotocind, îşi poate afla acolo un cuvânt de folosinţă.

Acolo zace, din preştiinţa Ziditorului, şi acest adevăr desperecheat: „Fiecărei epoci Dumnezeu i-a dat încercări pe măsură, Epocii noastre îi sunt menite încercări mărunte”.