:format(webp):quality(80)/https://www.mediafax.ro//wp-content/uploads/images/1/1687/21548836/1-7838428-ap-mediafax-foto-ap-petr-david-josek.jpg) 
Pavel, în vârstă de 61 de ani, îi va succeda controversatului Milos Zeman în această funcţie în mare parte ceremonială, dar prestigioasă.
După numărarea buletinelor de vot din 93% din cele aproape 15.000 de secţii de votare de către Oficiul de Statistică ceh, Pavel a obţinut 57,4% din voturi, faţă de 42,6% pentru Babis.
Premierul Petr Fiala l-a felicitat pe Pavel pentru victoria obţinută.
Petr Pavel, un general în vârstă de 61 de ani care candidează pentru prima dată, a făcut campanie ca independent şi a obţinut sprijinul guvernului de centru-dreapta care l-a înlăturat pe Babis de la putere în urma alegerilor parlamentare din 2021.
Andrej Babis, în vârstă de 68 de ani, un important om de afaceri, a încercat să atragă alegătorii care se luptă cu creşterea preţurilor, promiţând să împingă guvernul să facă mai mult pentru a-i ajuta.